Ultimele stiri

Grupul de Sprijin al Forţelor Navale, de 65 de ani în serviciul Marinei Militare Române

Sursa foto: Garda de Coastă/ Ionuț Felea

Grupul de Sprijin al Forţelor Navale, de 65 de ani în serviciul Marinei Militare Române

Grupul de Sprijin al Forţelor Navale „Ovidius” a organizat vineri, 24 februarie, o ceremonie militară cu prilejul marcării a 65 de ani de la înființare. La activitate, au participat reprezentanţi ai conducerii Statului Major al Forţelor Navale, comandanți de mari unități și unități de marină, precum și foşti angajaţi ai unităţii, prilej cu care au fost înmânate embleme de onoare, diplome şi plachete aniversare, pentru militarii structurii care s-au remarcat din punct de vedere profesional de-a lungul carierei lor.

Misiunea de bază a grupului este aceea de a asigura un sprijin logistic dinamic, oportun, economic şi eficient Statului Major al Forţelor Navale, aducând astfel o contribuţie substanţială pentru menţinerea şi creşterea capacităţii de răspuns a Forţelor Navale Române în zona de responsabilitate.

Grupul de Sprijin al Forțelor Navale asigură menţinerea ordinii şi disciplinei militare, precum și controlul şi îndrumarea circulaţiei autovehiculelor şi coloanelor militare. De asemenea, pentru această structură a Forțelor Navale Române, adaptarea la noul context geopolitic și militar reprezintă provocări noi în modernizarea și adaptarea tehnicii la cerințele unei logistici moderne și eficiente, motiv pentru care personalul grupului de sprijin are misiunea de a identifica cele mai potrivite soluții în vederea menținerii nivelului ridicat al standardelor naționale și internaționale în domeniul său specific activitate.

La 24 februarie 1958, a fost înfiinţat Serviciul Gospodărie, în subordinea şefului Statului Major al Comandamentului Marinei Militare, dislocat în garnizoana Constanţa, iar la 1 ianuarie 1962, Comandamentul Marinei Militare şi formaţiunile anexă au fost dislocate în garnizoana Mangalia. În aceste condiţii, Serviciul Gospodărie a fost desfiinţat, efectivele şi tehnica acestuia fiind predate Detaşamentului 327 Asigurare Tehnico-Materială, care a sprijinit în continuare, atât Comandamentul Marinei Militare, cât şi Comandamentul Diviziei 42 Maritime.

De-a lungul timpului, unitatea a trecut prin mai multe restructurări şi reorganizări succesive, funcţionând sub diferite denumiri, în garnizoanele Mangalia şi Constanţa, iar în urma procesului de restructurare a Armatei României, la data de 1 martie 2005, a fost reorganizată în Batalionul Stat Major şi Deservire al Forţelor Navale.
Restructurări succesive au mai avut loc și în anii următori, unitatea transformându-se în Batalionul de Sprijin al Forţelor Navale, iar în anul 2022, Batalionul de Sprijin al Forţelor Navale s-a transformat în Grupul de Sprijin al Forţelor Navale „Ovidius”.

Alte articole

26 nov. 2023 8.38 am

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră este închisă pe A2 București – Constanța, tronson kilometric 35 -144, între localitățile…

29 oct. 2024 4.40 pm

Luni, 28 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă…

15 dec. 2022 6.51 pm

  În ultima săptămână, în orașul Năvodari au fost surprinse 4 grupuri de persoane, care au ieșit la colindat, având asupra lor diverse echipamente muzicale. Astfel, în perioada 7-12 decembrie…

29 mart. 2024 9.39 am

Echipele RAJA execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, în cadrul contractului „Realizare cămine și instalație mecano hidraulică pentru modernizare…

14 aug. 2023 12.55 pm

Militarii ISU Dobrogea au intervenit în Mamaia, astăzi, 14 august 2023, acolo unde 5 persoane se aflau în pericol de înec. În primă fază s-a format lanț uman pentru salvarea acestora. Totul s-a…

02 iul. 2024 9.12 am

Echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția Șos. Mangaliei cu str. Theodor D. Speranția din…