Ultimele stiri

Bărbat depistat cu un cuţit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa

Sursa foto: INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN CONSTANŢA

Vineri, 17.02.2023, jandarmii constănţeni aflaţi în postul de pază la Curtea de Apel Constanţa, au efectuat control corporal-preventiv asupra unui tânăr de 27 de ani care intenţiona să intre în instituţia publică. În urma controlului a fost descoperit un briceag pe care acesta nu-l declarase la momentul intrării în instituţie, faptă care se sancţionează conform prevederilor art. 372 din Codul Penal.

Deoarece persoane din grupul celui controlat de jandarmi au început să tulbure liniştea şi ordinea publică, jandarmii din postul de pază au solicitat sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.

Echipajul de intervenţie din cadrul jandarmeriei a ajuns la faţa locului pentru a detensiona situaţia creată și a identificat două persoane care erau în continuare implicate în tulburarea liniştii publice, fapt pentru care au fost sancţionate contravenţional.

Bărbatul în cauză a fost predat lucrătorilor de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Alte articole

04 nov. 2024 3.51 pm

Polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în…

08 iul. 2024 11.41 am

Poliţiştii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unei acțiuni comune desfășurate în PTF Vama Veche, într-un autocar sosit din Turcia, peste 200 parfurmuri în valoare de aproximativ…

25 apr. 2024 4.08 pm

Sâmbătă, 27 aprilie, Confort Urban va executa lucrări de asfaltare a carosabilului pe bulevardul Mamaia, tronsonul cuprins între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor, pe sensul de mers spre Delfinariu.…

28 feb. 2024 12.09 pm

Primăria municipiului Constanța anunță că de mâine, se instituie noi sensuri unice în cartierul Tomis Nord. Odată cu implementarea acestei măsuri, circulația rutieră pe străzile interioare…

27 feb. 2025 7.09 pm

Un accident rutier a avut loc astăzi pe strada Mircea cel Bătrân, în fața unității de pompieri. La fața locului au intervenit echipaje de urgență, inclusiv o ambulanță SMURD tip B, două ambulanțe…

22 iul. 2024 5.34 pm

O femeie în vârstă de 52 de ani este în stare gravă în urma unui accident produs între un TIR și trei motociclete pe DJ 226 din județul Constanța, în dreptul stației Midia. Pompierii constănțeni…