Ultimele stiri

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” va fi reabilitat energetic pe fonduri europene / Valoarea totală a proiectului este de 10.379.696,07 lei cu TVA

Sursa foto: Primăria Constanța

 

Săptămâna trecută, la sediul Companiei Naționale de Investiții, în prezența reprezentanților Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației, domnul primar Vergil Chițac a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceului Tehnologic “Dimitrie Leonida” Constanța depus în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Valul Renovării-Renovare energetică moderată, transmite Primăria Constanța prin intermediul unui comunicat de presă.

Liceul va fi reabilitat din punct de vedere energetic cu respectarea normelor referitoare la rezistență, stabilitate și securitate la incediu.

Valoarea totală a proiectului este de 10.379.696, 07 lei cu TVA.

Principalele lucrării de intervenții care se vor executa asupra imobilului sunt:

-termoizolarea soclului clădirii;

-termoizolare pereților exteriori și a aticului;

-termo-hidroizolarea terasei;

-înlocuirea tâmplăriei exterioare (uși și ferestre )existente aflată în stare bună, dar neetanșă, cu o tâmplărie performantă din punct de vedere energetic;

-repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii;

-repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei;

-demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție;

-crearea/adaptarea intrărilor pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități și alte măsuri de dezvoltare durabilă;

-refacerea hidroizolației perimetrale;

-înlocuirea instalației de iluminat interior, inclusiv înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat eficiente energetic;

-lucrări de creștere a performanței energetice aferente instalațiilor electrice , prin instalarea de panouri fotovoltaice pentru aport de energie electrică din sursă regenerabilă;

– instalare sistem de ventilare mecanică.

Menționăm că tot cu o finanțare europeană prin Programul Operațional Regional va fi renovat și Corpul C3 al Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din municipiul Constanța. Se vor executa următoarele lucrări:

– refuncționalizare clădire existentă transformată din cantină în ateliere de specialitate;

– recompartimentare integrală a clădirii;

– realizare goluri în fațade, doar în locurile unde au existat în trecut ferestre;

– refacerea accese în clădire și accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități;

– echiparea electrică a tuturor spațiilor interioare;

– refacerea rețelei interioare de distribuție a agentului termic/apei calde menajere;

– dotări echipamente de specialitate.

Alte articole

04 dec. 2023 4.35 pm

Un bărbat  de 20 de ani, din comuna Limanu, a fost arestat la domiciliu, după ce nu a respectat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa şi s-a apropiat de fosta iubită. Mai mult, acesta…

14 aug. 2024 9.56 am

Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de transport nemodernizată amplasată pe strada Traian nr.30, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum către…

07 iul. 2024 4.12 pm

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii au acționat cu forțe mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe…

21 mai 2021 8.20 pm

  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a votat, vineri, hotărârea nr. 79, care prevede aplicarea măsurilor recomandate de expertul tehnic, în ceea ce privește situația…

13 ian. 2022 12.10 pm

  Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului pentru zona montană, estul, sudul și centrul țării, valabilă până sâmbătă,…

25 feb. 2025 4.54 pm

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus reținerea a 20 de persoane pentru 24 de ore, într-un dosar ce vizează infracțiuni de luare și dare de mită comise de funcționari publici…