Ultimele stiri

Acord între România și Republica Moldova pentru control coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Albița – Leușeni

Sursa foto: MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Ana Revenco, ocazie cu care au semnat Acordul privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Albița (România) – Leușeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.

În baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, pe teritoriul României, se instituie controlul coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor care trec frontiera de stat prin punctul de trecere de la Albița. Controlul coordonat presupune controlul la trecerea frontierei efectuat separat de către personalul de control al statului de ieșire (Republica Moldova) urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, a subliniat faptul că prin semnarea acestui acord ”România și Republica Moldova au făcut un prim pas care ne va permite să acționăm coordonat și mai eficient în fața provocărilor actuale.”

De asemenea, oficialul MAI a precizat că ”Am semnat acest Acord în scopul consolidării cooperării operative dintre structurile noastre, urmărind simplificarea controlului la frontieră, creșterea capacității de a depista infracțiuni, dar și alinierea procedurilor și a legislației Republicii Moldova la standardele UE, respectiv la standardele Schengen.”

Cu ocazia semnării Acordului, oficialul din Republica Moldova a declarat: ”Prin controlul coordonat și contribuția comună a statelor noastre devenim piloni importați, pioni principali în prevenirea și lupta cu criminalitatea transfrontalieră organizată, cu terorismul, extremismul și spălarea de bani.

Documentul semnat astăzi va contribui la implementarea unor soluții eficiente pentru procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de persoane și mijloace de transport.

Autoritățile de frontieră din cele două state cooperează permanent pentru consolidarea sistemului de supraveghere a frontierei de stat, iar prin acțiunile de patrulare desfășurate în comun se asigură schimbul operativ de informații în domeniul prevenirii și combaterii infracționalității transfrontaliere.

Lungimea frontierei dintre România și Republica Moldova este de aproximativ 681 km, fiind operaționalizate șase puncte de trecere a frontierei de stat deschise traficului internațional.

Anul trecut, punctele de trecere de la granița cu Republica Moldova au fost tranzitate de peste 9 milioane de persoane, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire. Dintre acestea, 3,6 milioane de persoane au trecut prin PTF Albița.

Totodată, în 2022, au trecut frontiera româno-moldoveană peste 2,8 milioane de mijloace de transport, dintre care aproape 500.000 au fost camioane, pe ambele sensuri de deplasare.

Având în vedere faptul că frontiera cu Republica Moldova este externă a Uniunii Europene la controlul de frontieră participă, pe lângă Poliția de Frontieră, și alte autorități responsabile cu efectuarea de verificări cu privire la traficul de mărfuri dintre cele două state.

Alte articole

09 nov. 2022 12.20 pm

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) începe, astăzi, 9 noiembrie, o serie de prezentări ale „Serviciilor oferite contribuabililor”, în colaborare cu universitățile de prestigiu…

15 nov. 2023 9.06 pm

Şeful CNAIR, Cristian Pistol, a spus miercuri că tot traficul de tranzit dinspre Nădlac spre Constanţa va circula pe Autostrada A0, astfel încât Bucureştiul şi zona limitrofă lui nu va mai fi…

25 mart. 2024 9.37 am

Astăzi creştinii ortodocşi sărbătoresv Buna Vestire sau Blagoveştenia, ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-l va naşte pe Iisus. Este prima sărbătoare din postul Paştelui în care…

08 oct. 2024 8.39 pm

David Popovici, campionul olimpic la înot, a anunțat cu entuziasm că a reușit să depășească suma pe care și-a propus să o strângă pentru construirea unei case dedicate unui grup de 11 copii…

01 sept. 2023 3.19 am

Doua noi avioane medicale au intrat in dotarea Inspectoratului General de Aviatie pentru a fi utilizate in misiunile SMURD, a anunțat șeful DSU, Raed Arafat prin intermediul unei postări făcute pe…

17 mai 2024 9.00 pm

Un şofer cu o alcoolemie de 2,59 în sânge a intrat cu maşina într-un mal de pământ, în judeţul Tulcea, iar anchetatorii au stabilit că el avea o condamnare cu suspendare pentru fapte similare.…