Ultimele stiri

Vreme rea la Constanța. S-a intervenit pentru ca circulația pe drumurile din oraș să se desfășoare în condiții optime

Sursa foto: Primăria Constanța

Având în vedere vremea nefavorabilă, faptul că vântul bate cu putere încă din timpul nopții, Primăria Municipiului Constanța a intervenit pentru ca circulația pe drumurile din oraș să se desfășoare în condiții optime, transmite Instituția prin intermediul unui comunicat de presă.

A fost împrăștiat material antiderapant pe străzi, cu o atenție sporită pe poduri, bulevarde și stații de autobuz. De asemenea, mai multe echipe de intervenții ale societății care se ocupă de toaletarea copacilor acționează pentru îndepărtarea de pe carosabil a copacilor sau crengilor rupte de vânt. Până la această oră s-a intervenit pentru tăierea și ridicarea a 4 copaci și a mai multor crengi căzute.

Echipele municipalității vor fi pregătite pentru a acționa oricând va fi nevoie, mai ales că potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, codul galben de vânt se prelungește pentru zona Dobrogei până mâine seară la ora 20:00. În acest interval, vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale, în general, de 50…70 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă în jurul a -3 grade.

De asemenea, având în vedere că vântul suflă cu putere, cetățenii sunt rugați să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Toți locuitorii orașului, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.

Citește mai mult: ANM: Cod portocaliu de intensificări ale vântului și viscol în județul Constanța

Alte articole

30 mai 2024 6.18 pm

O femeie este cercetată de oamenii legii după ce a venit, astăzi, înarmată cu un cuţit la Curtea de Apel Constanţa pentru a ameninţa o grefieră cu care avea un conflict. Din fericire, jandarmii…

25 ian. 2024 11.33 am

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic pentru judeţe din Banat, sudul Crişanei şi al Transilvaniei şi viscol la munte, valabilă până joi seară. Vineri, vor fi intensificări…

06 apr. 2023 12.51 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat o tânără care s-a prezentat la control în P.T.F. Isaccea la volanul unui autoturism neînmatriculat. În data 05.04.2023, polițiștii…

22 ian. 2025 12.47 pm

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute,…

12 iun. 2022 1.59 pm

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, duminică, la intrare în localitatea Oituz, acolo unde un tir a fost la un pas să se răstoarne în afara părții carosabile,…

07 mart. 2025 10.06 am

O nouă parcare a fost recent amenajată în municipiul Constanța, oferind 62 de locuri pentru autoturisme și având un impact semnificativ asupra fluidizării traficului într-una dintre cele mai aglomerate…