Ultimele stiri

Epidemie de gripă în Constanța: În unitățile de învățământ preuniversitar s-a efectuat triaj epidemiologic care va continua și în zilele următoare / Care sunt primele semne ale gripei

Sursa foto: Pexles

Astăzi a început școala după vacanța de iarnă și în toate unitățile de învățământ preuniversitar din Constanța s-a efectuat triajul epidemiologic, care va continua și în zilele următoare, transmite Primăria prin intermediul unui comunicat de presă.

Prima etapă de triaj epidemiologic o realizează părinții acasă înainte de plecarea copilului spre unitatea de învățământ. A doua etapa o realizează cadrul didactic la intrare în sala de clasă, iar copiii cu semne de boală, de la caz la caz, sunt indrumați spre cabinetele medicale sau spre medicii de familie, după anunțarea telefonică a parintilor.

În actualul context epidemiologic, când a crescut numărul de persoane cu afectiuni respiratorii, considerăm că ar trebui să spunem câteva cuvinte despre gripa.

Gripa este o afecţiune respiratorie contagioasă cauzată de virusurile gripale, Influenza, (de tip A, B sau alte tipuri), care poate cauza complicaţii severe (pneumonie, otită, sinuzită, e.t.c.), în special în cazul anumitor categorii la risc, precum copiii mici, femeile gravide, vârstnicii peste 65 de ani și persoanele care suferă de boli cronice (comorbiditati).

Cum se transmit virusurile gripale?

• Direct – prin picăturile de secreție nazofaringiană Pflugge, prin strănut, vorbit, tușit, cântat, pe cale respiratorie (de aceea, pentru protecția celor din jurul dumneavoastră, aveți grijă cum strănutati și cum tușiti).

• Indirect – prin obiecte proaspăt contaminate cu secreții infectante (de aceea, și în acest caz, spălatul pe mâini ține boala la distanță).

Spre deosebire de răceală, guturaiul comun, debutul gripei este brusc. Gripa nu trebuie confundata cu răceala comună.

Semne care ne atrag atenția că este vorba despre Gripă:

• Febră (39-40° Celsius)

• frisoane

• Dureri de cap

• Dureri musculare

• Dureri in piept

• Tuse

• Dureri oculare

• Oboseală, slăbiciune

• Ochi lăcrimoși

• Nas care curge

În majoritatea cazurilor persoanele cu gripă se însănătoşesc în decursul a două săptămâni, dar în cazul celor din categoria de risc, pot dezvolta complicaţii, unele chiar fatale. Aceste complicaţii pot consta în: pneumonie, infecţii ale sinusurilor sau ale urechilor, miocardită, encefalită, miozită, insuficienţă cardiacă sau renală și altele.

Dată fiind posibilitatea evoluției grave a gripei, se pune problema prevenirii îmbolnavirilor.

Institutul Național de Sănătate Publica (INSP) recomandă respectarea măsurilor minime de protecție sanitară:

Spălați-vă pe mâini în mod regulat cu apă și săpun;

Acoperiți-vă nasul și gura cu un șervețel atunci când strănutați și aruncați-l după utilizare. Nu reutilizați batistele sau șervețelele. Virusul gripei și alte virusuri respiratorii pot supraviețui temporar în afara corpului, astfel încât vă puteți infecta atingând batiste și șervețele utilizate;

Dacă nu aveți un șervețel disponibil, strănutați acoperindu-vă în totalitate nasul și gura cu pliul brațului;

Aerisiți zilnic încăperile în care desfășurați activități;

Evitați locurile aglomerate, iar dacă acestea nu pot fi evitate, este recomandată purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare etc.;

Stați acasă când sunteți bolnav. Dacă vă simțiți mai rău, solicitați ajutor medicului dumneavoastră de familie;

Nu duceți copilul în colectivitate și în alte locuri aglomerate dacă are semne și simptome de gripă, până la dispariția acestora și adresați-vă medicului de familie pentru recomandările necesar a fi urmate

Cea mai eficientă și sigură metodă de protecție împotriva gripei este vaccinarea antigripală, care trebuie facuta inainte de inceperea sezonului rece, pentru că vaccinul este eficient după 2 săptămâni de la vaccinare.

Alte articole

13 iun. 2023 6.32 pm

Autobuzele liniei 44, pe sensul spre cap de linie ,,Galeriile Soveja”, întorc la sensul giratoriu de la intersecția bd. Aurel Vlaicu cu str. Ștefăniță Vodă, transmite CTBUS printr-un comunicat…

INTERSECTIA CASA DE CULTURA

25 aug. 2023 2.50 pm

Lucrările la sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Ion Luca Caragiale au fost finalizate, se arată într-un comunicat remis de Primăria Constanța.…

31 aug. 2022 1.29 pm

  Seceta din ultima perioadă a provocat un adevărat dezastru în comuna Oltina din județul Constanța. Cantitățile de ploaie, aproape inexistente, împreună cu temperaturile ridicate, au condus…

08 nov. 2024 11.23 am

Un copil în vârstă de 10 ani care s-a electrocutat ieri, 7 noiembrie, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren aflat în Gara Medgidia a fost transferat în cursul nopții la Spitalul Grigore Alexandrescu…

24 mart. 2025 5.19 pm

O nouă săptămână plină pentru polițiștii locali constănțeni. Au rezolvat 235 de sesizări din partea cetățenilor și a altor instituții, au aplicat 1.784 de sancțiuni contravenționale în…

21 oct. 2024 10.32 pm

Mai multe bunuri, printre care jucării, baterii, lămpi solare cu led, în valoare de 2,8 milioane de lei, au fost descoperite şi reţinute de inspectorii vamali, în Portul Constanţa Sud Agigea. Mărfurile…