Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, duminică, 8 ianuarie, la ieșire din Cuza Vodă catre M. Kogalniceanu, acolo unde a avut loc un accident rutier, soldat cu mai multe victime.
Potrivit ISU Dobrogea, un autoturism în care se aflau trei bărbați s-a răsturnat în șanț în jurul orei 8:00. Medicii au intervenit pentru salvarea victimelor dar din păcate nu s-a putut face nimic pentru aceștia, constatându-se decesul celor trei persoane.
Comunicatul IPJ Constanța
„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 31 de ani, a condus un autoturism pe DJ 222, dinspre localitatea Cuza Vodă, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă și a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat, într-un canal de irigație dezafectat.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a conducătorului auto, precum și a 2 pasageri, de 32, respectiv 43
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, transmite IPJ Constanța prin intermediul unui comunicat de presă.