Ultimele stiri

De astăzi, polițiștii locali au dreptul să ceară datele șoferilor și vor putea da amenzi în cazul refuzului

Sursa foto: Facebook/ Primăria Constanța

Astăzi, 18 decembrie, a intrat în vigoare Legea nr. 335 din 7 decembrie 2022 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 1177 din 8 decembrie 2022.

Drept urmare, polițiștii locali vor avea dreptul să dea amenzi de până la 2.900 de lei, în cazul persoanelor fizice, și de până la 14.500 de lei, în cazul persoanelor juridice, dacă încalcă noile reguli din Codul rutier.

Concret, la solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Actul normativ prevede că poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.

Legea 335/2022, ce se va aplica din 11 decembrie 2022, vizează, de fapt, modificarea Codului rutier (OUG 195/2002) și va obliga proprietarii de mașini să dea detalii privind șoferul, în cazul în care le împrumută, și polițiștilor locali, nu doar celor de la rutieră, așa cum e acum.

„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice”, se arată în Codul rutier.

Amenzi între 1.305 și 2.900 pentru persoane fizice și până la 14.500 firme

Nerespectarea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a obligației de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliției rutiere sau poliție locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice constituie contravenție şi se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, adică între nouă şi 20 de puncte-amendă, pentru persoane fizice.

Având în vedere că punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, sancțiunile vor putea ajunge la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei. În cazul mașinilor înmatriculate pe numele unei firme, amenzile vor putea ajunge până la 14.500 de lei (clasa a V-a de sancțiuni – între 21 și 100 de puncte-amendă).

Constatarea contravențiilor şi aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier sau de către polițistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către polițiștii de frontieră se mai precizează în Legea nr. 335 din 7 decembrie 2022.

Alte articole

06 sept. 2024 7.51 am

În cursul zilei de 5 septembrie 2024, s-a înregistrat o avarie la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de la intersecția străzii Theodor D. Speranția cu Șoseaua Mangaliei, din…

26 oct. 2023 9.51 am

În această săptămână, polițiștii locali au desfășurat activități de educație rutieră cu preșcolarii din cadrul Grădinitei cu Program Prelungit nr. 42 Constanța, precum și cu cei ai Grădiniției…

raja avarie

02 iun. 2023 12.49 pm

Furnizarea apei potabile va fi oprită miercuri, 7 iunie în localitatea Castelu și într-un cartier din Medgidia, potrivit unui comunicat de presă transmis de RAJA. Întreruperea vine pe fondul executării…

15 dec. 2021 11.10 am

  Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare cod galben, de ninsori și intensificări ale vântului pentru Dobrogea. Această intră în vigoare de la ora…

24 iun. 2023 7.00 pm

O călătorie Constanța – Sibiu s-a dovedit a fi un adevărat coșmar pentru un constănțean – întârzieri, căldură insuportabilă și amenințări din partea lucrătorilor CFR. După…

25 dec. 2021 1.53 pm

  Militarii ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, la un incendiu izbucnit la un bloc părăsit din municipiul Constanța, de pe aleea Egretei, numărul 8. Potrivit ISU Dobrogea,…