Ultimele stiri

Capacele rețelelor edilitare, înlocuite și aduse la nivelul carosabilului

Sursa foto: Primăria Constanța

În urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc pe bulevardul Regina Elisabeta precum și a conducătorilor auto ce tranzitează zona peninsulară, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a demarat lucrările de înlocuire și aducere la nivelul carosabilului a peste 30 de capace de canalizare ce sunt în administrarea RAJA S.A.

Vechile rame și capace de canalizare au fost înlocuite cu unele noi, realizate din materiale de ultimă generație, rezistente la condițiile de trafic rutier intens.

Lucrări de înlocuire și aducere la cota asfaltului a capacelor de canalizare vor avea loc în tot orașul, acolo unde situația o va impune. În acest sens, cetățenii pot trimite sesizări la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;

Dispecerat SC Confort Urban SRL – 0241/966.

De asemenea, este disponibilă aplicația „Sesizări Constanța”, care poate fi descărcată gratuit atât din Google Play cât și din AppStore.

 Reamintim cetățenilor că pot trimite sesizări în atenția instituției noastre și la adresa de e-mail: secretariat @conforturban-ct.ro. Sesizările primite vor fi repartizate spre soluționare inspectorilor noștri zonali, care se vor deplasa în teren și vor da curs solicitărilor dumneavoastră”, transmite Primăria Constanța.

Alte articole

07 aug. 2024 9.13 am

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 7 august, pe Autostrada A2. Potrivit primelor informații, o mașină…

16 feb. 2025 9.52 am

Un băiat în vârstă de 15 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa după ce a provocat un accident rutier. Potrivit autorităților, adolescentul a condus un…

29 iul. 2023 3.09 pm

La data de 27 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța au reținut, pentru 24 de ore, 2 bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.…

12 dec. 2024 2.55 pm

CFR” SA anunţă că a fost lansată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa –…

15 nov. 2023 2.00 pm

Termoficare Constanța anunţă că echipele de intervenție ale societăţii au finalizat lucrările desfășurate pentru eliminarea avariei de pe strada Nicolae Iorga și au început încărcarea instalației…

08 iul. 2024 12.46 pm

Pe perioada desfășurării festivalului NEVERSEA o atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de…