Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat astăzi, 9 noiembrie, împreună cu președintele US EXIM Bank Reta Jo Lewis sprijinul ferm pentru acordarea finanțării de către US EXIM pentru construirea unităților 3 și 4 de la Cernavodă, care conform acestuia vor facilita independența energetică a României.
Finanțarea de către US EXIM Bank pentru construirea unităților 3 și 4 de la Cernavodă va fi constituită din două împrumuturi, unul de circa 50 milioane dolari care va sprijini derularea Fazei 2 a proiectului unităților 3 și 4 (Faza 2 va începe trimestrul al doilea din 2023) și încă unul împrumut de 3 miliarde dolari care va acoperi contribuția americană în proiectul în ansamblul său. Aceste linii de finanțare vor fi susținute prin intermediul acordului de sprijin discutat cu Guvernul României.
„Este un pas extrem de important în realizarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România. Totodată, prin anunțul de astăzi, SUA dă un semnal politic puternic că susține financiar dezvoltarea programului nuclear civil al României.
Vreau să le mulțumesc președintelui României Klaus Iohannis, prim – ministrului României Nicolae Ionel Ciucă, colegilor de la SNN și partenerilor americani de la Departamentul pentru Energie (DOE) și Departamentul de Stat pentru suportul acordat.
Da, România va deveni independentă energetic și, totodată, ne vom asigura securitatea energetică și cu ajutorul energiei nucleare. Pentru că decarbonizare fără energie nucleară nu se poate face”, transmite ministrul Energiei în comunicat.
Președintele Klaus Iohannis: „Astăzi am făcut un pas extrem de important pentru îndeplinirea obiectivului țării noastre în ceea ce privește securitatea energetică a României”.
„Anul trecut, la COP26, Reprezentantul Special Kerry și cu mine am ajuns la un acord pentru implementarea unui program prin care să construim și să punem în funcțiune în România a unor reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni. Reprezintă primul program de acest tip din partea noastră de lume, iar astăzi, doar un an mai târziu, ajungem la un nou acord, un pas important care va duce la obținerea finanțării pentru un nou program, construirea a două noi reactoare, Reactorul 3 și 4, la centrala nucleară de la Cernavodă”, a menționat șeful statului.
Klaus Iohannis a explicat, conform Adevărul, totodată că „acești pași nu sunt importanți doar pentru România, ci pentru întreaga regiune, deoarece reprezintă o nouă abordare în procesul de a ne asigura că avem destulă energie, în a dovedi că suntem independenți energetic și în a arăta că știm cum să ne atingem obiectivele cu privire la tranziția verde, pentru că energia regenerabilă și cea nucleară împreună vor face posibil să ne îndepărtăm de combustibilii fosili”.