Săptămâna aceasta, containerele pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în Palazu Mare, pe strada Dumbrăveni, lângă Școala nr.14 și în Tomis Plus, pe strada Krakovia, transmite Primăria prin intermediul unui comunicat de presă.
Constănțenii care locuiesc în această zonă se pot debarasa în mod corect și foarte ușor de deșeurile de mari dimensiuni (mobilier, uși, saltele, covoare etc).
Săptămâna viitoare, containerele vor fi amplasate în cartierul Poarta 6, în trei locații distincte: strada Brizei lângă blocul OB 7, strada Zefirului, linie tramvai și bulevardul 1 Mai Vechi.
În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A.
Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare, adaugă Primăria Constanța.