Una după alta instituțiile statului care, cândva, păreau sacre, chiar intangibile, au căzut sub presiunea politicului, fiind acum politizate până la os. Banca Națională a României, acomodanta Curte de Conturi, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Navală Română, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei…și lista poate continua. Pe aici sunt sinecurile perfecte, unde loialiștii bugetari sunt răsplătiți cu multe mii de euro pentru prestații, adesea în stil dorelian (vezi falimentul City Insurance, fonduri sustrase din administrația publică, incapacitate de a gestiona coerent criza energetică…)
Toata instituțiile statului (da, toate) sunt populate, în funcțiile-cheie, cu membri de partid, carnetul de partid fiind un pașaport universal. S-au modificat legi, s-au schimbat condiții de vechime, condițiile de studii au fost maltratate, și toate acestea pentru a se permite politicienilor și protejaților acestora să acceadă în funcțiile respective. S-a deschis și cutia pestilențială a derogărilor, acestea date pe influențe de partid, totul ca să fie bine. S-au dat multe explicații boante, inutile, intrate în conflict cu logica și cu bunul simț, cu scopul de a edulcora situația penibilă.
Concursurile, dacă s-au mai organizat, pe ici, pe colo, au fost niște înscenări de tip stalinist. Au fost concursuri la care s-au înscris doar ei, acoliții politicienilor, „fraierii” care ar fi vrut să concureze s-au prins că totul este cu dedicație și au renunțat. Bibliografia este intimidant de vastă pentru aceste concursuri, aproape imposibil de parcurs. Cei fără de proptele, care totuși au avut „curajul” să participe la concursurile trucate, pot fi trecuți în panteonul naivității românești.
Un fapt este cert: în căminul administrației publice nu este loc pentru oricine. Apartenența la un partid sau protecția unui politician este condiția esențială pentru a accede în acele funcții. Despre școală nimeni nu pomenește mai nimic. Politicienii care n-au mai prins loc prin Parlament au fost consolați și redistribuiți către unele agenții, autorități și chiar Curtea de Conturi. Astfel ne-am afundat și mai mult în promovarea incompetenței și a imposturii în toată administrația publică, aceasta fiind în momentul de față constipată și incapabilă să se reînnoiască.
Clasa politică este tributară conceptului de „demnitate rentabilă”, adică atât cât suntem la putere să facem cât mai mulți bani. Funcțiile din administrația publică, foarte bine remunerate, întregesc arsenalul de seducție al politicii. Politica mioritică înseamnă de fapt apropierea de „cașcaval”, fără prea multă școală. Prin politică își găsesc mântuirea într-o sinecură bănoasă. Uzufructul afilierii la partid este sinecura înfricoșător de nemeritată, foarte sexy, cu mare grad de atractivitate.
În timp ce scriam aceste rânduri am aflat că parlamentarii au decis să fie „bogați și cinstiți” și au hotărât să-și mărească veniturile cu 25%. Asta în plin proces de reducere a cheltuielilor bugetare. Parcă se mai vorbea, acum câteva luni, ceva și de solidaritate cu conaționalii.
O parte dintre candidați s-au prezentat la „concursuri” cu studii făcute pe ultima sută de metri, unii în timp ce se tratau de prostată, și cu CV-uri împănate cu cursuri făcute pe la colegii de apărare, colegii de informații, academii de securitate sau institute diplomatice. Politicianul școlit fictiv, netedul politician, trollează orice fărâmă de competență și de bun simț din bulversata administrație publică. Poate si lipsa școlii generează atitudinea belicoasă a funcționarului în relația cu cetățeanul.
Mă apropii de jumătatea articolului și n-am folosit decât de puține ori cuvântul școală. De ce oare?
Dacă le vorbești politicienilor de posibilitatea organizării unor concursuri cinstite, nu le convine, chiar le pute, și bagă BIP imediat. Și, poate în filozofia lor au dreptate: ce vor face cu listele servite de proxeneții politici care vor să-și promoveze protejații pe filiera de parvenire. Ce-ar mai face curentul lipitorist din politică? Păi nu mai are sens să faci politică, zic ei, dacă ți se ia acestă facilitate de a asigura cocoțarea pe funcții bine plătite a unei clici de rude și cumetrii. Care ar mai fi rațiunea de a face politică?
Și ne mai mirăm că pleacă oamenii din România, de crezi că suntem în război! De curând premierul a lansat o balivernă, invitând diaspora să vină acasă. Pentru ce să vină? Să ia contact cu toate matrapazlâcurile voastre, cu învârtiții din administrația cartelizată și enclavizată? Păi dacă vrea cineva să intre la stat, fără proptele, nici pentru referent IV nu se califică. Pentru ce ? Ca să fie umiliți de pilăraia pe care ați ridicat-o la rang de normalitate. Zilele trecute, la o școală de vară, un politician, El Comandante, rostea un discurs despre principii în politică. Avea simțul umorului…
Cine intră în partid primește un wild card pentru funcții în administrația publică, în unicornuri salariale. Buchetele de beneficii de la stat sunt mult mai atractive decât școala. De școală nu întrebă nimeni. Mulți sunt cu alumni dubios și contrafăcut, cu facultăți făcute într-un mediu ultramercantilizat. Dar, într-un mediu politic dominat de blat, aceasta pare a fi noua normalitate. Carnetul de partid este diplomă universală, pașaport intelectual care te ajută să treci toate hopurile din administrație. Este precum brățara de la all inclusive, intri unde vrei, mănânci cât vrei și de unde vrei. Și astfel, zi de zi, crește numărul năzdrăvanilor de la stat, fără școală, și se duce sufletului orice fărâmă de încredere în instituțiile statului. Toată administrația, neavând un mecanism de selecție între competent și incompetent, ajunge prizoniera neștiinței de carte. Vorba cuiva: „Câtă școală, atâta administrație!”
În condițiile în care partidul este forza maxima în trufașa administrație cu aere de superioritate, nu mai rămâne decât să urmăm îndemnul „Fă-te frate cu dracul și intră în partid!”
Disputa „unschooling” – „schooling” a fost tranșată de clasa politică categoric în favoarea „unschooling”. În viziunea lor, recomandarea de la partid ține loc și de scoală, și din această cauză se promoveză nulități pe bandă rulantă. Invazia de impostori a pus mâna pe instituțiile statului. Abordarea bulevardieră a școlii ne-a adus în această situație. Călcâiul ahilean al sectorului bugetar este (ne)știința de carte, iar din această cauză ne confruntăm cu un aparat de stat necizelat de prea multă carte. Managementul resurselor umane de la stat a devenit un domeniu controlat ferm de către partide. Toate acestea au creat un munte de scepticism în rândul populației în ceea ce privește o posibilă îndreptare a lucrurilor în România.
Este greu să închei articolul, în acest context, cu un mesaj optimist. Poate o masă critică de politicieni lucizi, conștientă că nu poate lăsa țara pe mâna unor impostori care viermuiesc prin administrație, va ridica școala pe piedestalul pe care îl merită. Poate mesajul lui Spiru Haret va aduce un crâmpei de luciditate în rândul politicienilor: „Cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara”.
Articol publicat inițial pe republica.ro
