Titlul articolului l-am preluat din cartea „Cu fața spre secolul 21” scrisă de Saburo Okita (colecția „Economii în mișcare”, Editura AGER-Economistul-RAI, București,1992). Cartea, în esență, oferă explicații despre modalitățile în care Japonia a ajuns în vârful economiei mondiale.
Autorul cărții, Saburo Okita, este deținătorul unui doctorat în economie cu tema „Planificarea în economia de piață”. Știu, nu ne place acest concept al planificării în economia de piață (pare de-a dreptul utopic), pentru că ne gândim la legea „dezvoltării planice, proporționale a economiei” care ne-a adus la sapă de lemn în anii comunismului. Acesta a vizitat România în anul 1992, în calitate de președinte al Institutului de Studii Politice Interne și Internaționale din Japonia. Este considerat ca fiind unul dintre cei care au contribuit la afirmarea „miracolului japonez în lume”.
De unde au apărut aceste rânduri? Ce anume a generat apariția lor? Prin acest articol vreau să evidențiez superficialitatea cu care s-a tratat prezența economiștilor în guvernele postdecembriste și ce putem învăța din rolul economistului în guvernul japonez. Aceste rânduri sunt și o pledoarie pentru înființarea unei astfel de funcții la nivel de guvern.
Nu cred să se fi pus vreodată problema numărului de economiști în guvernele postdecembriste. Miniștrii din guvern sunt „livrați” la pachet de către partide, considerându-se că este suficientă educația politică pentru a lucra în guvern. Cu câțiva ani în urmă, la portofoliul finanțelor, erau numite persoane care nu aveau studii economice.
Cartea prezintă succint rolul economiștilor guvernamentali în guvernul japonez, arătând că aceștia sunt funcționari care s-au specializat în ramuri precum analiza economică, econometrie, planificare și economie de piață. Sunt recunoscuți ca autorități în domeniul economic. Autorul cărții afirmă că „economiștii guvernamentali” japonezi au un impact mai mare asupra deciziilor în politica economică decât au alți funcționari în funcții similare în alte țări. Aceștia coordonează o agenție de planificare economică, ce se ocupă de proiectarea și planificarea politicii economice.
Autorul alocă un subcapitol pentru a explica care sunt calitățile pe care trebuie să le îndeplinească un economist guvernamental. La loc de frunte trebuie să fie intuiția și prevederea, astfel încât acesta să fie în măsură să anticipeze ce va urma în economie. Trebuie, de asemenea, să aibă o mare capacitate de a înțelege lucrurile în ansamblul lor, să fie obiectivi, imparțiali și neutri. „Avansând păreri în politica economică, economistul guvernamental trebuie să fie sigur că acele propuneri se aliniază întregii politici guvernamentale și nu vor luneca într-o parte sau alta” spune autorul cărții.
În subcapitolul „Rolul economistului în planificarea economiei” se arată esența planificării în economia de piață sintetizată în trei funcții importante și anume:
- Concentrarea educațională și informațională asupra previziunilor economice. Pe baza acestor previziuni, firmele private își pot elabora propriile planuri de dezvoltare.
- Declararea obiectivelor pe termen lung privind planificarea: „Fiecare plan cuprinde programe politice care vor trebui rezolvate de guvern, inclusiv distribuirea investițiilor în sectoarele publice cele mai importante. De aici reiese că planul este oglinda măsurilor politice pe termen lung pe care administrația le are în vedere”.
- Mediator între diverse interese, scopul fiind producerea unui consens în ceea ce priveste prioritizarea investițiilor publice.
Citind cartea lui Saburo Okita am ajuns la concluzia că acesta, folosind conceptul de planificare în economia de piață, nu stânjenește cu nimic „mâna invizibilă” a lui Adam Smith și nici nu face apologia statului intervenționist a lordul J.M.Keynes.
Se impune să nu disprețuim sintagma planificare în economia de piață, ci să-i dăm sensul și utilitatea pe care i le-a dat autorul cărții. Probabil voi primi mult hate pentru promovarea acestui concept de planificare în economia de piață, totuși trebuie înțeles sensul conceptului explicat de către Saburo Okita.
Pentru mai multă coerență în gestionarea politicilor economice ale guvernului, cred că se impune înființarea unei funcții de „economist guvernamental” la nivel de secretar de stat, pe care să fie încadrat un economist profesionist (exclus soți sau soții, amanți sau amante, sau nepoți de politicieni). Mai ales că în ultimul timp a plouat cu inutile funcții de secretar de stat, fiecare baron canonic promovându-și câte un protejat garantat politic.
Articol publicat inițial pe republica.ro
