Primele autobuze electrice din Constanța, achiziționate printr-un proiect comun implementat de Primăria Municipiului Constanța și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi finanţat cu fonduri europene asigurate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, vor ieși începând de astăzi pe traseu.
Autobuzele vor circula pe următoarele trasee:
100 (Gară – Satul de Vacanţă);
100C (Gară – Carrefour);
43M (Gară – VIVO).
Stațiile de reîncărcare vor fi amplasate în cartierul Poarta 6, în cartierul Km 4 – 5, pe Șoseaua Industrială nr. 7, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, pe aleea Daliei, în Portul Tomis, la Poarta 1, în parcarea de pe strada Traian, pe strada Răscoalei din 1907, la Sala Sporturilor, în parcarea de la Spitalul Județean Constanța, în parcarea de la supermarketul Mega Image, din Tomis III, pe aleea Stadionului, în cartierul Faleză Nord, la Pavilionul Expoziţional, în parcarea Albatros şi în zona Mamaia Nord.
Amintim că la finele lunii octombrie 2020, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a anunțat că a finalizat licitația pentru 51 autobuze electrice de 12 metri lungime, destinate transportului public din Alba Iulia, Buzău, Constanța și Ploiești. Autobuzele electrice BYD sunt livrate de către un importator israelian.
Citește mai mult: Autobuze electrice în Constanța