Motto: „E dificil să iei de pe masă proverbialul castron cu punch, la mult timp după ce petrecerea a scăpat de sub control”. (Nouriel Roubini și Stephen Mihm, Economia Crizelor).
Guvernul vrea să ia „castronul cu punch” de pe masa bugetarilor, începând cu data de 1 iulie, dar numai că, până atunci, s-a declanșat fiesta. Fiecare trebuie să se înfrupte cât mai mult din firavul buget, astfel încât să stea la adăpost remunerativ o perioadă de timp cât mai lungă.
Ce vreau să transmit prin acest text? Că cei care stau în fruntea bucatelor țării, cei care dispun de banii națiunii, vor să-și sigileze pozițiile politice prin mituirea unui electorat dependent de buget, care se agață de funcțiile publice mai ceva ca Tarzan de liane.
Politicianul cu bugetarismul în gene, călare peste râu și ram, târăște România, în plină criză, într-o prăpastie ilogică a salarizării. Și, iată, de ceva timp, salariile din administrație au devenit doar procente, cu cât cresc, și de când. Privilegiul zeiesc (fără ghilimele!) de a împărți banii țării a dat iarăși roade.
Acest text arată clivajele, care se adâncesc de la an la an, între entitatea finanțată (administrația publică) și entitatea finanțatoare (sectorul privat). „Efectul Matei” consolidează din ce în ce mai mult Arca Bugetară, care devine, din ce în ce, mai imună, la orice fel de criză.
La puțin timp după lansarea programului „Sprijin pentru România”, dualismul stânga-dreapta a mai făcut, în grabă, un mic festin angajaților de la stat, mărindu-le salariile cu procente semnificative, unele atingând chiar 10%. Nu au făcut nimic senzațional, doar au continuat să cânte în strună unui aparat administrativ supergonflat, clientelar (prin negustorirea funcțiilor publice!) și inutil, pentru care munca (mai tot timpul la relanti!) poate fi o variantă ce seamănă cu „musca la arat”.
Bugetarismul este la turație maximă, și nu poate fi oprit. Fundamentalismul bugetar a învins iarăși. Explicațiile date pentru aceste derapaje salariale sunt la limita bășcăliei dâmbovițene. Asta după ce coaliția s-a văitat că nu are surse de finațare pentru cei care trebuie să primească câte 200 ron, din două în două luni, până la sfârșitul anului.
Să facem un mic calcul aritmetic: cei care au remunerări de 20.000 lei primesc 2.000 lei, deci bani sunt pentru EI. Doar că, prin aceste majorări neghioabe, pentru care au oferit justificări mâloase, au mai bătut un cui în coșciugul bugetului. Atitudinea laxă a guvernului față de pretențiile salariale exponențiale ale bugetarilor a generat un „Efect Matei” în cascadă. Nimeni nu poate să țină pasul cu ei. Dar așa a dorit stareția alianței. Toate acestea se petrec simultan cu o anunțată dorință (oare?) de reducere a cheltuielilor în administrație cu 10%. Bună glumă!
Apropo, mai vorbeau ai noștri politicieni de solidaritate. Solidaritate cu cine? Păi asta seamănă cu glumele de la Radio Erevan. În criza pandemică doar privatul și-a chivernisit banii, la stat balul a continuat fară niciun fel de restricții.
Și toate acestea au loc în contextul în care statul îsi asumă datorii zdrobitoare, la dobânzi sinucigașe, ultima fiind de 9,3% (săptămâna 20 – 24.06). Guvernul emite datorii pe bandă rulantă. Politicienii ar trebui să pună pe fundal lecțiile Greciei, ale Argentinei. Conceptul de „grecizarea economiei” a apărut ca urmare a riscurilor la care s-a expus acestă țară prin împrumuturi masive. Salariile blănite prin împrumuturi atârnă ca o piatră de moara de gâtul bugetului. Ce rezerve de reziliență mai au finanțele țării, în aceste condiții de prăduire a banului public ? Plata dobânzilor ne poate fi fatală. Chiar dacă nu vrem să recunoaștem, suntem într-o criză a îndatorării naționale.
Poate ar fi bine dacă s-ar face un test de stres pentru momentul cănd nu mai vrea nimeni să ne împrumute. Nu poți păcăli pe cineva la infinit. Deocamdată, guvernanții nu trăiesc o anxietate a refuzului de a fi împrumutați. Discreționarismul deciziilor în problemele împrumuturilor scoate la iveală o prestație lamentabilă, amatoristă.
Nu cred că Evanghelistul Matei (Matei, 25:29, „Pentru că celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel ce n`are, se va lua lua și ce are”!), scriind această pildă a anticipat că ar putea să se acorde, vreodată, bani gratuiți, fără nicio acoperire. Viziunea lui se referea la recompensa pe care o primesc cei care riscă și investesc banii. Matei, prin această pildă, voia să încurajeze oamenii să investească. Noi, românii, în stilul nostru bucegian, am dat o intrepretare originală „ban la ban trage și păduche la păduche“.
Amploarea „Efectului Matei” este generată de fenomenul de smântânire (concept preluat din marketing!), concentrarea pe anumiți clienți și ignorarea celorlați. Se potrivește la fix: România este stat clientelar și, ca orice stat clientelar, trebuie să-și recompenseze clienții. Astfel s-a ajuns ca piața muncii să fie etajată: la etajul superior, bugetarii, adică cei finanțați, unde se vorbește deja de salarii în termeni de k-uri (mii de euro), iar la etajul inferior, mediul privat, adică finanțatorul, care nu poate ține, în niciun fel, pasul cu cei pe care-i finanțează. În acest fel, bugetul a devenit agent de îngrășare pentru cei de la etajul superior.
Ajuns în criză de bani, guvernul vrea să treacă la răstignirea buticarilor, în loc să rupă lanțul de iubire cu bugetarii tolăniți la picioarele partidului (prietenii știu de ce!) și să treacă la perierea acestora. Tot în mediul politic se vorbește de o creștere economică fulminantă, de câteva procente, pentru a justifica derapajele salariale, fară a se preciza faptul că acea creștere este canceroasă, realizată pe baza unui consum cu bani împrumutați, cu dobânzi cămătărești. Lăudacii acestei creșteri trebuie să știe că isprăvile statistice, chiar dacă sunt reale, nu au efect imediat la frigider. Vorbește doar de creșterea veniturilor, nu și de reducerea (reală) a cheltuielilor. E greu să ții în viață un buget cu venituri de 27% din PIB, dar cu dorința de cheltuieli de peste 40%.
Cea mai simplă cale de reducere a cheltuielilor este reprezentată de subțierea aparatului administrativ. Probabil, unii, după ce vor rupe legătura cu bugetul, vor avea nevoie de psihoterapeut pentru a face fața șocului remunerativ.
O soluție practică pentru stoparea cheltuielilor constă în punerea dopului la cadă înainte de a face baie. Dar și pentru aceasta trebuie să ai curaj!
„Efectul Matei” este greu de controlat atât timp cât politicienii vor să-și securizeze pozițiile prin crearea unui electorat loial și sigur. Probabil, în anii care urmează, fiind și ani electorali, acesta se va amplifica și mai mult, ceea ce înseamnă că inegalitățile se vor adânci și mai mult între cele două sectoare. Deficitul bugetar, lipsa de performanță a aparatului administrativ sunt niște nonsensuri pentru politicieni, atât timp cât interesul electoral va triumfa.
Articol publicat inițial pe barikada.ro
