Ultimele stiri

Consiliul Europei cere României să oblige partidele să facă publice contractele cu presa

Sursa foto: Twitter/ Council of Europe

 

Conform ultimului raport al comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, sunt notate progresele făcute de România în diferite domenii dar, sunt exprimate îngrijorări cu privire la nerespectarea avizelor Comisiei de la Veneția în reforma justiției și lupta anticorupție. Raportul a fost realizat prin co-raportorii Edite Estrela (vicepreședinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei) și Krista Baumane (Vicepreședinte Alianța Liberalilor și Democraților)

Raportul cere desecretizarea contractelor partidelor cu presa în baza cărora fondurile publice sunt transferate către presă. și cere în mod oficial Comisiei de la Veneția să dea un aviz pe cele trei proiecte de legi ale justiției inițiate de ministrul Cătălin Predoiu.

De la aderarea sa la Consiliul Europei, România a făcut progrese importante în ceea ce privește funcționarea instituțiilor democratice și respectarea drepturilor omului. Ireversibilitatea și sustenabilitatea acestor progrese a fost pusă sub semnul întrebării de evoluțiile din perioada 2017-2019, în special în domeniile sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției. Cu toate acestea, Adunarea constată cu satisfacție că acest reviriment a fost depășit cu succes și că România a revenit pe calea reformelor”, se spune în raport.

Adunarea Parlamentară a Consiliulului Europei face apel la autoritățile române în mai multe domenii:

În domeniul judiciar:

  • să continue reforma în curs de desfășurare, respectând termenele stabilite prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar pentru 2022-2025;
  • să ia în considerare recomandările și să abordeze preocupările formulate de Comisia de la Veneția și GRECO în pregătirea proiectelor de legi privind justiția care urmează să fie prezentate Parlamentului în toamna anului 2022;
  • să asigure caracterul incluziv al procesului legislativ; să desfășoare consultări semnificative cu toate părțile interesate și să încerce să țină seama de diferitele opinii;
  • să introducă garanții adecvate în noul sistem de investigare și urmărire penală a infracțiunilor în sistemul judiciar, în urma desființării Secției de investigare a infracțiunilor din cadrul sistemului judiciar, în vederea garantării independenței judiciare;
  • să continue punerea în aplicare a măsurilor deja adoptate care vizează creșterea eficienței și a calității sistemului judiciar, inclusiv creșterea numărului de magistrați recrutați, redistribuirea volumului de muncă al instanțelor și creșterea digitalizării sistemului judiciar.

În domeniul luptei împotriva corupției:

  • să continue punerea în aplicare a Strategiei naționale anticorupție și să asigure un sprijin politic hotărât pentru eficiența acesteia;
  • să modifice Codurile de drept penal și de procedură penală în conformitate cu deciziile Curții Constituționale și cu recomandările Comisiei de la Veneția în ceea ce privește termenele stabilite prin Strategia națională anticorupție;
  • să abordeze în mod eficient problema lipsei de resurse umane în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

În domeniul mass-media:

  •  să asigure implementarea adecvată a legislației existente privind accesul la informație;
  •  să asigure independența deplină a Consiliului Național al Audiovizualului, prin stabilirea unor criterii clare de criterii profesionale clare pentru selectarea membrilor săi și să asigure resurse bugetare adecvate;
  •  să asigure transparența deplină a proprietății mass-media;
  •  să asigure garanții specifice pentru independența editorială și să introducă prevederi legale care să oblige la dezvăluirea contractelor secrete dintre partidele politice și mass-media în baza cărora fondurile publice sunt transferate către presă;
  •  să asigure investigarea și pedepsirea corespunzătoare a autorilor în cazurile de hărțuire sau de intimidare a jurnaliștilor.

Alte articole

08 iul. 2021 1.44 pm

  Duminică, 11 iulie 2021, vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova. În municipiul Constanța, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot își pot exercita acest…

09 mart. 2024 10.46 am

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri seară, că România a câştigat procesul Roşia Montană. Instanţa internaţională a respins pretenţiile reclamanţilor, companiile Gabriel Resources Ltd.…

dariakraus

12 iun. 2023 7.11 pm

La sfârșitul săptămânii trecute, la Sala ”Nadia Comănești” din Onești, s-a desfășurat Campionatul Național Școlar de Judo. Constănțeanca Daria Kraus a obținut în cadrul acestui campionat…

03 mart. 2022 6.25 pm

  Premierul georgian Irakli Garibaşvili a semnat joi cererea pentru demararea procedurii speciale de recunoaştere a ţării sale drept candidat la aderarea la Uniunea Europeană, informează EFE…

13 apr. 2022 12.41 pm

  Libertatea de exprimare și independența presei din România ocupă un loc central în Raportul pe 2021 al Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în România. Raportul notează…

28 sept. 2023 8.03 pm

Justiţia pare să fie din nou blândă cu adolescentul de 15 ani care a tăiat anvelopele mai multor autoturisme în municipiul Constanţa. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa…