Ultimele stiri

Liderul TNL, prima reacție după scandalul școlii de vară

"Îmi cer scuze pentru comportamentele inacceptabile"

Sursa Foto: Facebook/ Mara Mareș

 

După apariția imaginilor de la școala de vară organizată de Tineretul Național Liberal, în care tinerii scandau în cor „PSD, PSD, m… PSD”, președintele organizației și în același timp unul dintre organizatorii evenimentului a ținut să emită scuze, „în numele Tineretului Național Liberal”.

Îmi cer scuze în numele Tineretului Național Liberal pentru aceste comportamente inacceptabile. Mărturisesc că am aflat acum puțin timp și cu mare neplăcere despre limbajul folosit. Adevărul este că nu putem controla tot, mai ales noaptea târziu. Voi face toate demersurile să identificăm persoanele din video și vom avea o discuție pe subiect. Zilele petrecute la Școala de Vară au avut drept obiectiv principal profesionalizarea echipei de tineret, prin traininguri intense și specifice. Aceste activități ne caracterizează, iar pe altele le regretăm”, a transmis Mara Mareș, președintele Tineretului Național Liberal.

De asemenea, liderul TNL a adăugat că se vor face demersuri pentru identificarea persoanelor care au scandat „PSD, PSD m..e PSD”.

Puteți vedea mai jos filmul complet al momentului care a stârnit scandalul.

Alte articole

26 mart. 2021 5.39 pm

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a reacționat după greva spontană declanșată vineri dimineață de sindicaliștii de la metrou, protest care a dus la blocarea Capitalei, potrivit Digi…

07 dec. 2020 6.24 pm

Captură foto: Facebook/ Guvernul României   Președintele României, Klaus Iohannis, a avut prima reacție după finalizarea alegerilor parlamentare. „Mulțumesc tuturor celor care au ieșit…

11 apr. 2023 4.54 pm

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat la data de 11 aprilie prin intermediul unui comunicat pe pagina sa de Facebook un ”protocol de colaborare între MMSS și BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ, în…

14 mart. 2025 5.58 pm

Locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte Klaus Iohannis este în curs de amenajare, urmând să îi fie atribuită „cât de curând”, a declarat, vineri, Marcel Ciolacu, citat de digi24.ro.…

19 mart. 2025 9.23 am

Administrația Prezidențială a publicat, marți seară, costurile aferente zborurilor speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegațiilor conduse de fostul președinte Klaus Iohannis, începând…

25 nov. 2024 3.52 pm

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, că aseară i-a predat secretarului general al partidului demisia şi că este un gest unilateral. O să rămân alături de colegii…