La data de 19 septembrie 1881, publicația „Farul Constanţei“ (Anul II, nr. 62) consemna pe prima pagină:
„Orăşenii Constanţei au avut trista ocasiune să asiste în ziua de Duminică, 13 curent (13 septembrie 1881 – n. red.), pe la orele 11 dimineaţă, la un naufragiu îngrozitor, care s’a întâmplat în limitele portului, partea sudică spre băi şi cheiul genovez.
Vasul cu pânze «Sf. Nicolae» sub pavilion rus, plecând încărcat cu 11.500 puduri sare în ziua de 6 Septembrie din Eupatoria (oraş situat în Crimeea – Ucraina, port important la Marea Neagră, staţiune turistică – n. red.) pentru Odessa, l’a apucat pe drum furtuna de 9 – 13 Septembrie. Ne putând intra în portul Odessei, căpitanul bastimentului l’a tras la adânc în interiorul mărei.
Dar acésta (textul conţine litere, cuvinte şi exprimări specifice epocii), fiind prea mult agitată, i-a făcut imposibilă orice manevrare şi, dupe o rătăcire de 6 zile, Duminică dimineaţă, s’au pomenit în vecinătatea portului Constanţa. Aici, valurile mării, cu totul furióse, nu l’a lăsat să intre în port, mânându-l mereu spre ţărm, în partea sudică, unde, la vre o 300 m de port, a trebuit să ancoreze.
Dar nici ancora n’a putut resista furiei valurilor. Acésta s’a rupt şi vasul a rĕmas din nou mai mult espus, căci astădată el era mai aproape de ţĕrm. Pericolul cu totul iminent, nici un ajutor nu era posibil, decât acela de a căuta să se salveze echipajul.
D-l Macri, căpitanul portului a oferit serviciile sale, voind a pune la disposiţia vasului piloţii portului cu o barcă a Căpităniei, care se iea pe mateloţi. Timpul material înse nici pentru acésta n’a mai rĕmas. Vasul ameninţa să fie sdrobit de stânci şi, dupe legile de asigurare maritimă, el nu putea fi abandonat decât în ultimul moment. Acésta a şi făcut pe căpitanul bastimentului să refuze serviciile căpităniei portului.
Dar pericolul care’l urmărea de 6 zile crescea, nici o scăpare alta nu era posibilă, de cât aceea de se salva pe sine şi ómenii sĕi. Se pun cu toţii 6 inşi într’o barcă a lor şi pleacă spre mal, când valurile care căutau victime, i’a copleşit deodată, barca s’a rĕsturnat şi nenorociţii au rĕmas espuşi furiei lor.
Trei carii înotau mai bine au eşit singuri la ţĕrm, pe unul l’a scos urgent, iar doui s’au înecat. Dintre aceştia unul este însuşi Căpitanul Maxim Grigorief Alexofachi, care’şi dete ultima suflare în momentul când fu scos afară. Pe cel d’al şaselea nici până acum nu s’a putut afla, iar vasul stă şi astădzi înămolit în limitele portului, spre cheiul genovez.“
Nota redacției: Textul respectă topica, punctuația și ortografia celui original.
Sursă: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, 2011, „Amintiri despre o flotă pierdută”, vol. I – „Navele românești ale Dunării și Mării”, vol. II – „Voiaje neterminate”, Constanța, Editura: „Telegraf Advertising”.
