Printre puținele satisfacții (în afara celor oferite de tineri!) ale lui Teodosie – acest Kiril al Tomisului -, este și cea de participare la cântarea anuală și tradițională a Marinei, zi pe care structura NATO și-o serbează acasă, evident cu tot alaiul de invitați.
Aniversarea a 120 de ani de la prima sărbătorire a Zilei Marinei (15 august 1902) a fost marcată de un gest discriminatoriu, absolut impardonabil, al organizatorilor: izolarea oficialităților și invitaților (în Portul Militar) de localnici, turiști și alți țugulani (în Portul Tomis), ceea ce înseamnă o enormă și de neiertat ticăloșie, încă o dovadă a dezbinării românilor!…
Se zice că evenimentul este înscris în Protocolul cultural-religios dintre Arhiepiscopia Tomisului și Forțele Navale Române și are loc conform următoarei înțelegeri: fanfara Marinei, în formație completă, cu alămuri, alte instrumente și în uniforme, va trage o cântare/ potpuriu muzical la ușa Arhiepiscopiei, ca sărbătoritul Teodosie să se simtă bine și băgat în seamă cu ocazia zilei sale de naștere (12 decembrie), iar ierarhul și un sobor de popi vor (t)rage o cântare religioasă cu ocazia Zilei Marinei (15 august), oriunde s-ar afla aceasta (Portul Militar și Portul Tomis).
Câțiva ani la rând, regula a fost respectată, dar, în ultimul timp, fanfara Flotei nu s-a mai cățărat pe platforma betonată cu care Teodosie a netezit un sit arheologic ca să-și facă garaje, astfel că ierarhul a rămas orfan de cântarea aniversară anuală.
De cealaltă parte, există bănuiala că abia acum Marina a înțeles că Teodosie este un rusofil notoriu, mare și declarat admirator al lui Putin, e narcisist (îi place enorm să se audă la Radio „Dobrogea” și să se vadă pe sticla unor televiziuni de casă), dar mai ales că, eufemistic vorbind, puțin îi pasă de timpul alocat cântării sale, pe care și-o lungește excesiv, spre disperarea organizatorilor, asistenței și bieților militari din garda de onoare.
Numai așa se explică faptul că, de Ziua Marinei din acest an, ceremonialul religios și cântarea lui Teodosie au fost întrerupte brusc, fără binecuvântarea acestuia și nicio spovedanie a sărbătoritei Marina. Practic, lui Teodosie „i s-a luat piuitul” sau „behăitul”, ar zice unii. Alții i-ar contrazice și ar spune că „Nu, i-au oprit râgâitul” sau „behăitul”! De fapt, nici numai contează. Cert este că chiriahul Teodosie a fost umilit, așa cum și el îi umilește pe constănțeni și orașul acesta.
O babă, amețită rău de fumul de tămâie inhalat, aflând despre umilința păstorului turmei de care se rătăcise, după ce a tras o dușcă de Aghiasmă Mare rămasă de la Bobotează, își făcu o cruce largă și suspină: „Așa a vrut Dumnezeu, maică!”. Numai că, între timp, după ce a mai cântat fără sens vreo cinci minute, fiind auzit doar de fregatele „221” și „222”, Teodosie își luase deja calabalâcul și popii din dotare și, nervos, plecase la hramul unei biserici din Cumpăna. Nu înainte de a amenința teribil de dușmănos: „Cei care au făcut asta vor răspunde înaintea Lui Dumnezeu!”. Teodosie pare că nu se regăsește, este total debusolat și haotic în tot ce spune și face. El caută cu disperare „esențele” existenței sale: banii, sufletul pereche, cărțile nescrise și credința, căci pe Dumnezeu nu l-a avut niciodată.
