Articol, articolașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Eu sunt mic, vreau suspendare,
Tu ești greu și rău mă doare
Să te las cum te-au propus
Mulți în cale ți s-au pus,
Și mi-au omorât parcarea
Mi-au dat naibii suspendarea.
Versuri proaste pentru la fel de…hai să nu fiu rău…comica, imberba adunare (adunătură) care în mod nefericit se numește Consiliul Local Constanța. Săptămâna care a trecut am avut măsura (a câta oara?) a ceea ce am votat (mă includ chiar dacă n-am votat) la Constanța. Închipuiți-vă că avem o măsură atât de mică încât un singur articol de hotărâre, unul singur, mic și sighinaș a reușit să dea bătăi (mari) de cap pentru 26 de oameni. Bine, din 26 vreo 23 sunt absenți prin prezența incredibil de greu de observat, transformându-se doar în niște nume pe un ecran și niște butoanele roșii sau verzi după ce din confortul online-ului apasă butonul de vot la comanda vreunui șefuț de partid sau lider de grup.
Mie unul îmi vine greu să cred (deși am început să mă obișnuiesc) că între atâția oameni nu s-a găsit unul, măcar unul care să zică: baai, stați mă așa că e ok și cu suspendarea de la 8! Nu, nene, ăia de la peneleu erau setați cu ordinele primarului să fie de la 22 de nu înțelegea domnu’ vice Rusu ce s-a întâmplat de a trecut amendamentu’ pesedeu și făcea pe…neștiutorul și contrariatul că se bat alea cap în cap, ăia de la usereu au votat și cu ciuma galbenă și cu ciuma roșie de nici ei nu mai știau ale cui cârpe sunt în ziua aia. Haos total pentru un singur articolaș, unul mic și sighinaș.
Culmile disperării și ale râsului aproape isteric le-am atins când tanti secretar general al Primăriei, omu’ legii de pe-acolo cum ar veni, a dat-o-n bâlbâieli și până la urmă a găsit soluția să-l sune pe domnu’ prefect Coșa că s-o-nvețe stăpânirea cum să facă și să dreagă să-l lămurească pe domnu’ vice. Cred sincer ca s-a râs puternic, copios in Prefectură după apelul ăla telefonic.Și-uite-așa, după ce s-a lămurit și domnu’ vice, s-a nelămurit brusc liderul de grup al pesedeului de nu mai înțelegea nici el dacă i-a trecut sau nu amendamentu’ și care e forma care se votează.
Finalul, apoteotic: doar usereu’ s-a găsit să voteze suspendarea plății parcării pe noapte în Mamaia. Apoi un fulgerător: „proiectul a picat, o zi bună!” Și apoi…liniștea…o liniște a incompetenței, grea, asurzitoare, de căzut pe gânduri, de spart chestii prin jur și înjurat ca la ușa cortului juma’ de oră fără să te repeți.
Cu grijanii, cu dumnezei și altele la fel. Pentru că merită. Merită toți, de la primul până la ultimul. De la Primar până la cel mai invizibil consilier local care o să cerșească iar un vot peste vreo 2 ani.
Pentru că dacă am ajuns ca un singur articolaș de hotărâre să ne pună atâtea probleme, cum să mai avem pretenții la orice urmă de dezvoltare, în orice direcție? Lasă pretenții, măcar așteptări! Lasă așteptări, măcar speranțe! Nici alea.
Zero pretenții, zero așteptări, zero speranțe. E zero-zero. Zero ei, zero reacție noi. Declar remiză.
