Farul Constanța a învins CS Mioveni, vineri seară, scor 2-0, în deplasare, în etapa a doua a Superligii de fotbal.
Atacantul Adrian Petre a adus victoria echipei antrenate de Gheorghe Hagi, prin două goluri marcate din penalty, în minutele 58 și 76.
Gazdele au rămas în zece oameni după eliminarea lui Toma din minutul 83, iar mai apoi, în minutul 90, au ratat un penalty, prin Voinea.
Farul urcă momentan pe primul loc, după doar două etape, cu un punctaj maxim și un golaveraj de 4-1. Constănțenii vor juca, etapa următoare, la Ovidiu, împotriva Chindiei Târgoviște, vineri, de la ora 21:30, echipă împotriva căreia Farul a pierdut tur-retur sezonul trecut, 0-1, respectiv 2-0. De asemenea, echipa antrenată de Gheorghe Hagi a pierdut împotriva Chindiei și într-un meci amical, la începutul lunii iulie, scor 2-3.