Asta e a 63-a rețetă pe care o scriu. Nu e vreun număr special, chiar deloc, numai că am realizat ceva, căutând inspirația pentru rețeta de săptămâna asta. Am realizat că, în mod nepermis, aproape blamabil, am ignorat apartenența. Nu pe toată, nu în toate formele, dar una importantă. Apartenența la loc. La Dobrogea. Chiar dacă-s produsul finit (nici finit în totalitate că încă năpârlesc) al unui vrâncean (care spune că nu e moldovean) și al unei dobrogence născută din părinți olteni, eu unul aparțin spațiului ăsta. Născut la mal de mare, n-am plecat de lângă ea până acum și nici n-am de gând, sunt al Dobrogei. Și fiind al ei, apucându-mă să scriu și să pictez în cuvinte mâncarea, am uitat de Dobrogea. Gata.

Începând de săptămâna asta, urmează o serie de rețete dobrogene, că tare ne e dragă nouă ăstora trăitori în ea. Pentru că în ea ne e casa, în ea ne e și masa. Și pentru că mereu se adună în inspirație elemente absolut aleatorii, mi-am adus aminte de cea mai grea emisiune a mea de până acum, aia cu engleza pe la colțurile gurii ca o băluță de somn despre autonomia non teritorială a minorităților și cum le spuneam din neștiință universitarilor din fața mea că soluția la cam orice diferență culturală e mâncarea. Așază oameni diferiți în jurul unei mese și gustând-și unul altuia originea se vor cunoaște și eventual îndrăgi și accepta.

Vara în farfurie. Pentru că vara are și ea nevoie să se exprime, să-și afirme identitatea, dincolo de indragostelile de-o vară din cântece, vara e musai să ajungă și în farfurie. Și pare că pe-aici, pe la noi prin Dobrogea, gratie comunității aromâne, avem poate cea mai completă exprimare a verii în farfurie. Ardeiul, roșia, cașul proaspăt de oaie, urlă a vară, exprimă până la urmă și plăcerea noastră a tuturor atunci când exclamăm mmmmmmmmmmm la întâlnirea cu RBP (Garda Culinara a spus-o prima dată). Roșii cu brânză și pâine e poate cea mai reprezentativă alăturare românească. Un fel de cucina povera a italienilor, o roșie, o felie de brânză și un codru de pâine tot găsește tot Omu’ prin bătătura. Aromânii au dus asta la nivelul următor și le mulțumim.

Trending

JOCURILE OLIMPICE. România urcă pe locul 11 în clasamentul pe națiuni după cele două medalii câștigate vineri

Scriam săptămâna trecuta despre saganaki și despre cum s-au gândit grecii să ia RBP-u’ nostru și să-l fiarbă. Vara în farfurie de-aici de la noi, pare cumva ignorată de marii culegători sau scriitori de rețete, pe nedrept. Doar Radu Anton Roman scrie despre piperchi târgâsiti. A, și tabloidele după nunta Simonei Halep care a ales să-și pună apartenența la rang de cinste în meniu, absolut natural și normal. Probabil plimbata cam peste tot pe unde au ajuns aromânii prin Balcani și întoarsă acasă odată cu ei, rețeta uimește prin simplitate și poartă în ea secole (cel mai probabil) de tradiție. Tot căutând “rețeta originală” am aflat că și aici, în simplitatea asta absolut amețitoare sunt diferențe în opinii și cel mai probabil tine de obiceiul bordeiului. Dilema oului. Am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta. Și apoi l-am întrebat pe Tavi. Tavi Baloi, omu’ care-mi trăiește visu’. Dacă nu-l știți, îl cunoașteți aici și aici. Aflați puțin mai jos răspunsul.

Așadar, cu iertare să nu scriu vreo blasfemie:

Ingrediente:

–          1 kg de ardei capia, grași (se face și cu gogoșari mai spre toamnă, sunt cărnosi și gustoși, dau altă dulceață binevenită)
–          1 kg roșîi tăiate cubulețe sau felii mai grosiere
–          250 g caș de oaie mai sărat
–          Ulei (preferabil de floarea soarelui, presat la rece, cu gust)

Preparare:

–          Se spală ardeii și se curăță de semințe și cotor. Se taie bucățele, nu foarte mic.
–          Se pune într-o tigaie mai adâncă sau într-un ceaun ulei la încins, cca 300 ml. Uleiul se va mai adauga din când în când atunci când a început să scadă.
–          Se verifică cu o bucată de ardei dacă este fierbinte uleiul și se toarnă în porții ardeii, ca să cuprindă uleiul. Se lasă să se prăjească la foc mediu, amestecând din când în când cu o lingură de lemn sau cu spumiera, până se înmoaie. Se scot de pe foc și se pun la strecurat într-o strecurătoare. Dacă nu vreți să strecurați, puneți mai puțin ulei la început.
–          Se întoarce pe foc, se adaugă roșiile cu un strop de sare și se lasă la foc mediu până se face un sos foarte păstos, amestecând din când în când.
–          Se mai lasă 15 minute la foc moderat astfel încât să scadă sosul. Se oprește focul.
–          Se pune apoi brânza sfărâmată în mâini și se amestecă. Brânza nu trebuie să se topească.
–          Se servește fierbinte sau rece, cu pâine pe vatră sau cu o pită grecească.

Și pentru că trebuie să dam credit părinților rețetei, în aromână sună cam așa:

Mãyiripsearea: untulemnul s-tsãrgãseashti tu tighani (tighãnici), s-adavgã piperchili curați, aspilati sh-astricurati, dinjicati. S-minteashti mãcarea pãnã s-moalji piperchili, deapoaea s-adavgã pãtrãgeanili curați, aspilati sh-tãljati shi s-ameasticã iară. S-adavgã cashlu tãljat sh-chisat cu bunela. S-minteashti mãcarea pãnã s-tsãrgãseashti ghini. Aestã mãcari s-andridzea ti taifã sh-ti oaspits. S-andreadzi masa cu stulitsi shi s-mãcã dit cinii cu bunela, tahinãrli shi serli. Orixi bunã!

La fel ca și caponata siciliană, mâncarea asta e mai bună a doua zi dacă mai rămâne, servită la temperatura camerei sau scoasă din frigider.  Pare că e soră cu shakshuka despre care v-am scris aici, dar nu e chiar așa. Unele rețete conțin ou, bătut spumă și adăugat spre final și amestecat în sos, să-l lege și să creeze “zdrențe”. Tavi spune NU! Și îi dau crezare. Despre usturoiul regăsit prin alte rețete nici nu poate fi vorba. Încercați și varianta cu ou, și pe-asta fără el. Ambele sunt cel puțin îmbătătoare, cel puțin aducătoare de vară și apartenență. De acasă, pentru noi dobrogenii.

Săptămâna viitoare imam baialdî!

Poza e cu titlu de prezentare.

O parte din rețetele mele sunt aici.

Cealaltă parte e aici.