Presa nu a murit, presa trăiește și oferă speranță prin intermediul unor oameni care își dedică o bucată din viață pentru a face jurnalism de calitate. Da, ei există. Cu toate că auzim pe la toate colțurile că presa este vândută, că jurnaliștii scriu la comanda mogulilor și alte „laude”.
Ziua Mondială a Libertății Presei a fost sărbătorită pe data 3 mai, însă eu am simțit-o abia după aproape două săptămâni, la ediția a XI-a a Galei Superscrieri, organizată, luni seară, la Teatrul Național din București. Aici, jurnaliștii au fost premiați și totodată, aplaudați minute în șir pentru materiale la care au lucrat luni bune. Pentru câteva ore, într-o singură încăpere, s-au adunat printre cei mai buni jurnaliști din România.
Aș vrea să fac o propunere. Cel puțin pentru anul 2022, aș dori să fie pusă în calendar, alături de 3 mai și data de 16 mai. Nu de alta, dar consider că luni a fost Ziua Presei din România, iar oamenii prezenți în sală nu au spus doar vorbe goale și au rostit simple felicitări, precum o mare parte din politicienii de pe plaiurile noastre. Jurnaliștii au vorbit cu emoție, cu patos, la fel cum își transpun munca în materiale semnate de ei.
Timp de câteva minute m-am uitat în jurul meu, parcă vrăjit de ce se întâmplă. Am simțit acea unitate pe care o are această breaslă, una în care ezitam să mai cred vreodată. Nu am văzut invidie și aroganță din partea nimănui. Am observat doar zâmbete calde si lacrimi de bucurie pentru aprecierile primite din sală sau pentru munca colegului de lângă.
Oamenii aceștia nu se vor opri. Ei pot schimba lucruri și cu siguranță o vor face. Au arătat deja de ce sunt în stare, nu doar azi, ci și în anii trecuți. Sper doar ca societatea să își îndrepte mai mult ochii spre ei sau măcar să aibă puțin mai multă încredere. În încheiere vă voi lăsa cu ce a spus jurnalistul Cătălin Striblea: „Presa din România este măcar ca România și uneori mai bună”. Voi adăuga doar atât: România are nevoie de o presă ca voi!
Credit foto: Fundația Friends for Friends
