Ultimele stiri

UPDATE. Incendiul nu a fost confirmat. Pompierii constănțeni intervin, din nou, la blocul din Năvodari, care a fost afectat de un incendiu în urmă cu o săptămână

(Sursa foto: ISU Dobrogea - incendiu, 5 mai 2022, Năvodari)

 

Militarii din cadru ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, în Năvodari, acolo unde iese fum din mansarda blocului 14SUD, situat pe strada Panseluțelor, numărul 5. Este vorba despre același bloc care a fost afectat de un incendiu la mansardă, în urmă cu o săptămână.

La fața locului intervine Stația Midia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și Detașamentul Fripis, cu o autospecială de  intervenție la înălțime și un echipaj de descarcerare.

UPDATE: Reprezentanții ISU Dobrogea susțin că nu se confirmă flacără, abur sau fum la fața locului.

Context:

Peste 70 de pompieri au luptat cu flăcările aproximativ șapte ore în incendiul izbucnit la data de 5 mai 2022, la un bloc din Năvodari.

În urma incendiului, mansarda blocului a ars generalizat, pe o suprafață de peste 2.000 metri pătrați, opt apartamente aflate la mansardă au fost afectate în totalitate de incendiu iar alte opt, situate tot la mansardă, au fost afectate în proporție de 30-40% fiecare. Șaisprezece apartamente situate la etajul patru al blocului au fost afectate de apa provenită de la operațiunile de stingere a incendiului. Acesta a fost lichidat la ora 17.52, iar două autospeciale au rămas pentru asigurare măsuri PSI, anunţă ISU Dobrogea.

Citește mai multe aici: Urmările incendiului izbucnit la blocul din Năvodari: 70 de pompieri au luptat cu flăcările timp de aproximativ șapte ore

Citește și: UPDATE. Incendiu izbucnit la un bloc din Năvodari: Patru scări au fost afectate, iar 14 persoane au fost evacuate din bloc. ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa intervin la faţa locului cu câte o autospecială

Alte articole

21 mart. 2024 5.26 pm

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) au anunţat că au început lucrările de pregătire a plajelor pentru sezonul estival. În calitate de administrator al plajelor…

17 iul. 2021 1.28 pm

  Județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare meteorologică cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, sâmbătă și duminică (17 și 18 iulie), potrivit Administrației…

01 nov. 2024 10.11 am

Primăria municipiului Constanța informează că iluminatul public va funcționa astăzi pe timpul zilei pe Bulevardul 1 Mai. Primăria Constanța execută lucrări de verificare și reparare a iluminatului…

26 mai 2024 7.53 pm

Preotul Florian Bărbulescu din Cernavodă este în mijlocul unui scandal după ce în presa locală au apărut imagini în care acesta l-a agresat fizic pe primarul localității, Liviu Cristian Negoiță,…

24 mart. 2025 7.37 pm

Luni, 24 martie, în jurul orei 12:15, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța.…

02 apr. 2024 2.24 pm

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a devenit, vineri, 29 martie 2024, membru fondator al Asociației Școala Națională pentru Energie Nucleară – SNEN. Universitatea Națională de Știință…