Ultimele stiri

Rata inflaţiei a urcat la 13,8% în luna aprilie. Gazele s-au scumpit cu 85%, cartofii cu 41%

sursa foto: Pixabay

 

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,8% în luna aprilie a acestui an, de la 10,2% în luna martie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari scumpiri au avut loc la gaze, de 85%, cartofi, de 41% și la energie electrică, de 40%.Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, mărfurile alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, față de aprilie 2021, arată Economedia.

„Preţurile de consum în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 au crescut cu 3,7%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 7,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 este 13,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) este 7,4%”, arată INS, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Banca Națională a României se aștepta la o inflație de două cifre abia din al doilea trimestru al acestui an, în contextul în care expirau măsurile de sprijin pentru facturi. Cu toate acestea, scumpirile au fost mai accentuate, astfel că rata inflației a trecut de pragul de două cifre încă din luna martie.

Totodată, România urmează să se confrunte cu scumpiri puternice, de două cifre, și în următorul an. Banca Națională a României (BNR) arăta marți că rata anuală a inflației își va accentua creșterea în perioada următoare și va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023.

Topul scumpirilor față de aprilie 2021:

Gaze – 85,27%
Cartofi – 41,84%
Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 40,80%
Ulei comestibil – 38,19%
Combustibili – 35,69%
Ulei, slănină, grăsimi – 35,41%
Mălai – 28,12%
Făină – 26,70%
Energie termică – 22,98%
Legume şi conserve de legume – 22,05%
Pâine – 20,32%
Aerian – 19,38%
Energie electrică – 18,82%
Apă, canal, salubritate – 17,78%
Servicii poştale – 17,50%
Margarină – 17,20%
Ouă – 16,04%
Zahăr – 15,55%
Brânză de oaie (telemea) – 15,23%
Brânză – total – 14,72%
Peşte proaspăt – 14,49%
Unt – 13,48%
Carne de pasăre – 11,97%
Lapte şi produse lactate – 11,80%
Citrice şi alte fructe meridionale – 10,82%
Cafea – 10,75%
Rutier – 10,37%
Nu există produse care s-au ieftinit față de aprilie 2021.

Topul scumpirilor față de decembrie 2021:

Gaze – 22,24%
Energie electrică – 22,23%
Energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 21,40%
Combustibili – 18,48%
Legume şi conserve de legume – 17,51%
Făină – 16,91%
Cartofi – 16,72%
Produse de morărit – 15,81%
Ulei comestibil – 15,54%
Ulei, slănină, grăsimi – 14,60%
Mălai – 14,30%
Pâine – 11,18%
Unt – 10,75%
Apă, canal, salubritate – 10,50%
Brânză de oaie (telemea) – 8,99%
Brânză – total – 8,72%
Carne de pasăre – 8,64%
Peşte proaspăt – 8,21%
Rutier – 8,18%
Lapte şi produse lactate – 7,72%
Energie termică – 7,62%
Lapte de vacă – 7,58%

Topul ieftinirilor față de decembrie 2021:

Telefon – 0,42%
Poştă şi telecomunicaţii – 0,16%

 

Alte articole

27 sept. 2022 10.56 am

  Conform Monitorului Prețurilor, platformă de indexare a prețurilor carburanților din toată țara, prețurile au scăzut atât la benzină, cât și la motorină. Au fost selectate cele mai…

11 feb. 2021 11.45 pm

  Ministerul Finanţelor a publicat joi seară, proiectul legii bugetului de stat din anul 2021. Acesta a fost configurat pe un deficit de 7,16 % din PIB şi o creştere de economică de 4,3%. Proiectul…

11 apr. 2024 9.33 am

Prețurile cuprului au atins cel mai înalt nivel din 2024, ajungând la 4.323 dolari pe livră în ceea ce CNBC descrie drept a doua “piață taur” pentru metal în acest secol. Analizând…

21 sept. 2022 12.55 pm

  Conform Monitorului Prețurilor, platformă de indexare a prețurilor carburanților din toată țara, prețurile au scăzut atât la benzină, cât și la motorină. Au fost selectate cele mai…

25 oct. 2023 7.58 pm

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, printr-o postare pe Facebook, că a convenit, împreună cu patronatele şi sindicatele, în Consiliul Naţional Tripartit, noile valori ale salariilor minime în…

03 oct. 2023 6.52 pm

Curtea Constituţională a amânat din nou, pentru data de 5 octombrie, decizia privind legea cumulului pensie-salariu, sesizare făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este a treia amânare…