Ultimele stiri

Peste 30 de persoane cercetate și cantități însemnate de droguri găsite de poliștiștii constănțeni la un festival din Mamaia

sursa foto: Pixabay

 

1 kilogram de ketamină, 300 de grame de cocaină, 21 de grame de cannabis, 25 de grame de amfetamină, 7 grame de hașiș, 200 de comprimate de ecstasy, precum și timbre LSD au fost găsite de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în perioada 28 aprilie – 4 mai 2022, la un festival de muzică din stațiunea Mamaia, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța (IPJ).

Au fost constatate 27 de infracțiuni, fiind întocmite 19 dosare de cercetare penală, în cadrul cărora sunt cercetate 32 de persoane (28 de cetățeni români, 3 cetățeni italieni și un cetățean peruan), mai informează IPJ Constanța.

Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar, ulterior, au fost prezentate instanței de judecată, care a admis propunerea arestării preventive, pentru 30 de zile, mai arată sursa citată.

Comunicat integral IPJ Constanța:

În perioada 28 aprilie – 4 mai a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii traficului de droguri de risc și mare risc, la un festival de muzică din stațiunea Mamaia.

Astfel, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, împreună cu procurori ai D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au constatat 27 de infracțiuni, fiind întocmite 19 dosare de cercetare penală, în cadrul cărora sunt cercetate 32 de persoane (28 de cetățeni români, 3 cetățeni italieni și un cetățean peruan).

În urma administrării probatoriului în cauză, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a 2 persoane, ulterior acestea fiind prezentate instanței de judecată, care a admis propunerea arestării preventive, pentru 30 de zile.

Totodată, în timpul activităților desfășurate, polițiștii au descoperit 1 kilogram de ketamină, 300 de grame de cocaină, 21 de grame de cannabis, 25 de grame de amfetamină, 7 grame de hașiș, 200 de comprimate de ecstasy, precum și timbre LSD.

Consumul de droguri reprezintă unul dintre cele mai mari pericole pentru tineri, întrucât creează dependență. Deseori, consumatorii recidivează, iar dependența provoacă consumul de droguri compulsiv, în ciuda consecințelor dăunătoare pentru cel dependent și pentru cei din jurul său. Drogurile distrug vieți!

Alte articole

26 iun. 2022 5.06 pm

  Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, o atenționare, de tip nowcasting, cod galben, de furtună, pentru județele Constanța și Tulcea, până la ora 17:30. Potrivit…

07 feb. 2024 10.01 am

Marți, 6 februarie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Eforie au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitului ICHIM DUMITRU EDUARD, de 21 ani, din orașul…

30 apr. 2024 9.25 am

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting cod galben de ploi abundente pentru mai multe localități din județul Constanța. Aceasta este valabilă până la ora 12.00.…

29 mart. 2024 9.39 am

Echipele RAJA execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, în cadrul contractului „Realizare cămine și instalație mecano hidraulică pentru modernizare…

04 dec. 2021 11.31 am

  Primăria Constanța anunță că utilajele pentru deszăpezire sunt pregătite pentru intervenții. Vineri seară, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, i-a asigurat pe constănțeni…

vant ploaie vreme cazino constanta

08 sept. 2023 12.51 pm

Meteorologii estimează că temperaturile medii vor rămâne mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, cel puţin până în prima săptămână a lunii octombrie, arată G4Media.ro,…