Ultimele stiri

Ajutor pentru familiile nevoiașe din județul Constanța, în perioada sărbătorilor pascale: campanie organizată de Asociația Tineretul ONU din România – filiala Constanța

 

Paștele sau Sărbătoarea Învierii Domnului reprezintă o perioadă specială, încărcată spiritual. Fiecare dintre noi ne pregătim să întâmpinăm cu bucurie această sărbătoare, prin rînduirea casei și prepararea celor mai bune bucate pentru a-i servi pe cei dragi.
Din păcate, lângă noi sunt persoane care nu se pot bucura de toate aceste lucruri și nu pot simți bucuria sărbătorilor pascale. Însă, această perioadă ne oferă ocazia să aducem bucurie pe chipul celor aflați în nevoie.

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, Asociația Tineretul ONU din România-Filiala Constanța, a desfășurat în perioada 14 martie -14 aprilie, cea de-a II-a ediție a campaniei umanitare ,,UN Youth Easter”. Campania a constat în colectarea de alimente neperisabile, haine, jucării și rechizite. Ca de fiecare dată, cu sprijinul donatorilor și voluntarilor, mobilizarea a fost exemplară. Astfel, ajutorul oferit celor aflați în suferință a fost de un real folos.

Miercuri, cu doar câteva zile înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, voluntarii Asociației Tineretul ONU din România-Filiala Constanța au împărțit daruri pentru cinci familii defavorizate din comuna Cobadin, județul Constanța. Fiecare familie a primit  îmbrăcăminte, jucării, alimente neperisabile și obiecte pentru casă, precum: lenjerii, paturi, vesela. De asemenea, două dintre familii au primit și câte un laptop.

,,Suntem foarte bucuroși să ducem la bun sfârșit aceasta ediție și că am reușit să oferim un zâmbet celor 5 familii. Deși donațiile au fost în număr mai mic față de celelalte ediții, suntem mulțumiți că am reușit totuși să ajutăm măcar aceste familii. Ne-au primit în căminul lor cu brațele deschise și speram că i-am sprijinit cât de mult posibil în pragul Sărbătorilor Pascale”, a mărturisit Brianna Ghegheșan, președintele Asociației Tineretul ONU din România-Filiala Constanța

Asociația Tineretul ONU din România-Filiala Constanța mulțumește tuturor celor care au venit în sprijinul lor și transmite sărbători luminate și binecuvântate.

 

Material scris de Andrei CIOBANU, student în anul I la Specializarea Jurnalism de la Universitatea „Ovidius” din Constanța

Alte articole

05 mai 2024 8.10 pm

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 5 mai, pe strada Portului din Mangalia. Potrivit primelor informații, este vorba despre…

03 sept. 2024 6.08 pm

Omul de afaceri Daniel Moraru ar fi devenit unul dintre noii acționari ai Farul Constanța, transmite Golazo.ro. Publicația notează că acesta nu ar fi investit singur, ci alături de alți trei parteneri…

22 apr. 2024 3.59 pm

Un autovehicul a circulat pe strada Ștefan cel Mare pe o zonă cu pavele destinată traficului pietonal, iar sistemul de irigare a unei casete florale situate în zona Carrefour a fost deteriorat. Polițiștii…

08 feb. 2023 1.56 pm

Polițiștii locali au desfășurat săptămâna aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire…

15 ian. 2024 4.56 pm

Deputatul USR Constanța, Stelian Ion, vă invită la o dezbatere publică pe tema aplicării Legii 154/2021. GUVERNUL NEPĂSĂRII. Umiliţi de statul român, unii beneficiari ai Legii 154/2021 şi-au…

19 apr. 2024 7.04 pm

Deputatul Dumitru-Viorel Focşa şi-a anunţat astăzi, înscrierea în Partidul România Mare şi candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa, anunţă formaţiunea, care precizează…