Orașul Ovidiu din județul Constanța, care poartă numele poetului latin Ovidius Publius Naso, celebrează ziua de naștere a acestuia.
„Astăzi, 20 martie, noi, ovidienii, comemorăm omul, poetul și arta celui al carui nume îl purtăm – OVIDIU ( Publius Ovidius Naso ), fiind singurul oraș din lume ce poartă numele poetului latin. Cu această ocazie, am pregătit împreună cu elevii din orașul nostru o serie de manifestări cultural-artistice, ce se desfășoară la ansamblul statuar din parcul ,,Poet Ovidiu”, la Centrul Cultural ,,Elena Roizen”, Școala Gimnazială Nr.2 “Poet Ovidiu” și Liceul Tehnologic “Ion Podaru”.Transmitem un gând bun din partea tuturor ovidienilor, către cetățenii din orașul Sulmona (Italia), locul unde Ovidius s-a născut, cu care suntem înfrățiți, dar și constănțenilor, frați cu locuitorii Sulmonei din anul 1968 .
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să trăim în pace și înțelegere! “, a transmis primarul orașului Ovidiu, George Scupra.
Publius Ovidius Naso s-a născut pe 20 martie 43 î.e.n., la Sulmo (azi Sulmona), în ţara Pelignilor.
În anul 8, toamna târziu, poetul este exilat (relegat), la Tomis (Constanţa de azi), colonie grecească aflată pe malul stâng al Pontului Euxin (Marea Neagră). Edictul de relegare emana chiar de la împăratul Augustus, fără o hotărâre prealabilă a Senatului. Forma de exil la care a fost supus (relegatio) nu cuprindea clauza „aquae et ignis interdiction“ (în sensul de proscris în afara legii), poetul păstrându-şi în acest fel drepturile civile şi bunurile materiale. Motivele sunt, după cum menţionează Ovidiu însuşi „carmen et error“ o poezie şi o greşeală pe care afirmă că nu o poate destăinui nici chiar în stihurile sale. Poezia încriminată este cu mare probabilitate „Arta iubirii“, care ar fi venit în contradicţie cu principiile morale stricte ale împăratului şi cu politica acestuia de a restaura vechile culte şi credinţe religioase. Referindu-se la „greşeala“ sa (culpa), poetul recunoaşte că acuzaţia este îndreptăţită, dar precizează că fapta în sine nu este o crimă, ci doar o „rătăcire“ (error), „nerozie“ (stultitia) sau „naivitate“ (simplicitas).În realitate motivul îndepărtării lui Ovidiu de la Roma este legat de viaţa particulară a unor membri ai familiei imperiale. Este plauzibilă ipoteza că poetul ar fi devenit cunoscătorul unor taine de alcov. În „Tristia“, Ovidiu spune că „a văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă“. „De ce-mi greşiră ochii privind nelegiuirea?/ De ce din întâmplare păcatul l-am ştiut?“
În ultimii ani de viaţă, petrecuţi la Tomis, Ovidiu scrie poemul „Ibis“ conţinând imprecaţii adresate unui fost „amic“ (identificat cu oratorul Cassius Severus, înfierat şi de Horaţiu), care îl defăima la Roma. Tot din ultima perioadă a vieţii şi creaţiei datează şi opusculul didactic intitulat „Halieutica“, despre peştii din Marea Neagră, din care s-au păstrat circa 200 de versuri. La 1 ianuarie anul 17, după data din Cronica lui Eusebiu din Cezareea (265 – 339), transmisă de Sophronius Eusebius Hieronymus (347 – 420), Ovidiu se stinge din viaţă fiind înmormântat la Tomis „Ovidius poeta in exilio diem obiit et iuxta oppidum Tomos sepelitur“, în faţa porţii cetăţii, unde tomitanii cu mărinimia lor i-au înălţat un „magnific“ monument funerar, prin contribuţie publică, ca o cinstire a geniului său poetic vestit în lumea largă, deşi Ovidiu era un străin (peregrin) şi proscris de împăratul roman „Tomitanos cives, Ovidio poetae, qui apud eos diem obiisset, collata e publico pecunia propter ingentii nobilitatem tymbon – graeco enim verbo utebatur – magnifice struxisse ante oppidi portam in loco maxime celebri, quamvis Ovidius et peregrinus esset et ab imperatore Romano proscriptus“. (Giovanni Pontano, De magnificentia, Veneţia, 1498). Despre mormântul lui Ovidiu la Tomis un alt umanist, Caelius Rhodoginus, menţionează (Antiquarum lectionem commentarii, Veneţia, 1516), că acesta se afla înaintea porţii aşezării tomitane „In Caecilii Minutiani Apulei fragmentis observatum, annis septem in exilio consumptis functum esse fato Ovidium kalendis Ianuariis, qua die Titus quoque Livius decesserit; structum item illi a barbaris per multas lacrimas tymbon ante ianuam“, se arată pe blogul bibliotecii Ovidius.
