Ultimele stiri

Fostul premier bulgar, Boiko Borisov, reținut într-o anchetă a Parchetului European condusă de Laura Codruța Kovesi

Sursa foto: Facebook/ EPPO

 

Fostul premier Boiko Borisov şi lider al partidului de opoziţie de centru-dreapta GERB a fost reţinut joi seara în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, legată de anchetele Parchetului European, a comunicat Ministerul de Interne de la Sofia, citat de Reuters, AFP și Agerpres.

„O vastă operaţiune este în curs de desfăşurare în legătură cu 120 de dosare ale Parchetului European”, potrivit unui comunicat al ministerului.

Boiko Borisov, 62 de ani, “a fost plasat în arest” împreună cu mai mulţi membri ai partidului său, printre care fostul ministru de finanţe Vladislav Goranov, şi au avut loc o serie de percheziţii.

„Nimeni nu este mai presus de lege”, a comentat pe Facebook premierul bulgar Kiril Petkov, ales în noiembrie anul trecut pe un program de eradicare a corupţiei.

Anunţul a fost făcut imediat după o vizită la Sofia a procurorului-şef european, Laura Codruţa Kovesi, aflată la conducerea unui nou organism de luptă împotriva fraudei care afectează bugetul UE.

Miercuri, ea a salutat “determinarea” prim-ministrului Kiril Petkov, hotărât să combată practicile trecutului în această ţară, cea mai coruptă din Uniunea Europeană. Parchetul European a deschis anchete în cazuri de fraudă în domeniile agriculturii, construcţiilor şi în legătură cu utilizarea fondurilor de relansare economică post-COVID-19, a precizat Laura Codruţa Kovesi.

„De aceea existăm, de aceea suntem aici”, a insistat Kovesi.

În iunie 2021, în cursul unei alte vizite în Bulgaria, ea a avertizat că Parchetul nu va ezita să investigheze personalităţi “puternice sau bogate”.

La putere din 2009 aproape fără întrerupere, Boiko Borisov s-a confruntat, în vara lui 2020, cu un important val de manifestaţii împotriva corupţiei care cangrenează ţara şi a presupuselor sale legături cu oligarhia. Alegerile legislative din primăvara lui 2021 i-au pecetluit căderea, înaintea unei perioade de instabilitate politică şi apariţiei unui guvern reformist condus de Kiril Petkov, un antreprenor de 41 de ani format la Harvard.

Laura Codruța Kovesi s-a aflat, joi, în Bulgaria, acolo unde s-a întâlnit cu ministrul de Interne, ministrul Justiției și procurorul general.

Alte articole

19 feb. 2022 12.53 pm

  O regiune rusă care se învecinează cu Ucraina a declarat, sâmbătă, starea de urgenţă în faţa unui aflux de refugiaţi din regiunile separatiste din estul Ucrainei, care au ordonat evacuarea…

08 nov. 2023 2.31 pm

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, la Bruxelles, în declaratiile de presă comune cu Prim-ministrul Regatului Belgiei, că negocierile pentru aderarea României la Schengen continuă.…

12 apr. 2022 1.45 pm

  Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat marţi că operaţiunea militară a Moscovei din Ucraina îşi va îndeplini fără discuţie ceea ce el numeşte a fi obiectivele “nobile”,…

27 feb. 2022 10.01 pm

  Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a dezmințit, duminică seară, într-o postare a paginii oficiale a orașului Kiev, de pe Telegram, că a spus că orașul ar fi înconjurat de forțele militare…

28 feb. 2022 7.19 pm

  Discuțiile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat în Belarus, iar cele două părți s-au întors în capitalele lor pentru consultări, a declarat reporterilor consilierul președintelui ucrainean…

07 apr. 2023 1.01 pm

Fermierii bulgari și români protestează împotriva tranzitul fără control al cerealelor din Ucraina. Aceștia s-au unit la Negru Vodă, unde, conform acestora vor pleca împreună către Constanța…