Ultimele stiri

Mesaj sfâșietor al soției lui Zelinski: Invadatorii ucid copii ucraineni, conștient și cu cinism. Arătați asta și mamelor rusoaice. Ar trebui să știe ce fac fiii lor în Ucraina!

Sursa foto: Facebook/ Олена Зеленська

 

Olena Zelenska, soţia preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat un mesaj tragic, în social media, despre copiii care au murit de când Rusia a invadat Ucraina. Aceasta a spus că cel puțin 38 de copii au murit până acum în Ucraina, în urma războiului.

„Când oamenii din Rusia spun că nu sunt în război cu populația civilă, arătați-le aceste poze! Acestea sunt fețele copiilor care nu vor mai crește niciodată”, a mai spus soția președintelui ucrainean. Totodată, Olena Zelenska a făcut un apel către NATO, să închidă spaţiul aerian de deasupra Ucrainei.

Mesaj integral:

“Invadatorii ucid copii ucraineni. Conştient şi cu cinism.

Polina din Kiev. Ea a murit în bombardamentele pe străzile capitalei, împreună cu părinţii săi şi cu fratele său. Sora ei este în stare gravă.

Alice din oraşul ucrainean Ohtirka. Ea nu a putut trăi până la 8 ani. A murit în timpul unui bombardament, deşi bunicul ei a protejat-o cu trupul său.

Kiril, bebeluş de 18 luni, din Mariupol, a fost dus la spital de tatăl său, în plin atac. Însă medicii nu au putut face nimic.

Arseni, 14 ani. Un fragment de proiectil l-a lovit pe băiat în cap. Medicii nu au putut ajunge la el, fiind prinşi în atac. Arseni a sângerat până a murit.

Sofia, 6 ani. Ucisă alături de fratele său de un an şi jumătate, mama sa şi bunicii, într-o maşină. Familia încerca să părăsească Nova Kahovka.

Trebuie să vorbesc! Deja peste 38 de copii au murit în Ucraina. Şi acest număr poate creşte în timp ce eu vă vorbesc! Când Federaţia Rusă spune invadatorii nu îi atacă pe civili, arătaţi-le aceste fotografii!

Arătaţi-le chipurile acestor copii care nu au avut şansa să crească. Câţi trebuie să mai moară pentru a convinge trupele Rusiei să înceteze focul şi să permită coridoarele umanitare? Avem nevoie acum de coridoare în oraşele atacate cel mai mult în Ucraina!

Sute de copii mor acolo în subsoluri fără hrană şi fără îngrijiri medicale. Soldaţii ruşi împuşcă familiile care încearcă să părăsească acele clădiri. Îi ucid şi pe voluntarii care încearcă să ajute.

Fac apel la toată mass-media onestă din lume! Spuneţi acest adevăr teribil: invadatorii ruşi ucid copii. Şi ei o fac deliberat, trag pentru a ucide, pentru a ne îngenunchea, pentru a împiedica ajutorul umanitar.

Arătaţi-le femeilor rusoaice – spuneţi-le ce fac fiii lor în Ucraina! Arătaţi-le aceste fotografii femeilor rusoaice – bărbaţii voştri, fraţii, compatrioţii ucid copii ca ai voştri! Şi voi sunteţi responsabile personal de moartea fiecărui copil ucrainean pentru că vă daţi consimţământul tacit pentru aceste crime.

Ţări din NATO: închideţi cerul deasupra Ucrainei! Salvaţi-ne copiii pentru ca ai voştri să nu moară mâine!”

Alte articole

28 sept. 2024 12.16 pm

Cel puţin şase persoane au fost ucise într-un dublu atac rus la un spital în regiunea Sumî, în nord-estul Ucrainei, anunţă sâmbătă ministrul ucrainean de Interne Igor Kîmenko, relatează AFP,…

10 iun. 2024 8.53 pm

Președintele Emmanuel Macron a anunțat duminică seară dizolvarea Adunării Naționale a Franței, în urma înfrângerii suferite de alianța de la guvernare în alegerile europarlamentare. Partidul…

31 oct. 2024 5.53 pm

Rusia solicită Google o sumă astronomică de bani, o sancțiune ipotetică de 20 de „decilioane” de dolari (20 de miliarde de trilioane de trilioane de dolari), pentru refuzul companiei de a debloca…

27 feb. 2023 11.28 pm

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut luni, 27 februarie 2023, la Luxemburg, declarații de presă comune cu Prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel. Vă prezentăm…

09 mart. 2022 12.43 am

  Firma PepsiCo a anunțat că își suspendă vânzările în Rusia. Este vorba inclusiv de băuturile 7Up și Mirinda, se arată într-un comunicat al companiei. De asemenea, vot fi suspendate…

03 dec. 2022 3.54 pm

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la un accident…