Ultimele stiri

UPDATE. Presa ucraineană anunță că serviciul secret de la Kiev l-a împușcat pe unul dintre negociatorii ucraineni pentru presupusă trădare

Captură foto: Telegram/ Unian

 

UPDATE: Direcţia de Informaţii din cadrul ministerului Apărării din Ucraina a spus că Denis Kireev a fost ucis în timp ce îndeplinea o misiune specială şi că nu există informaţii despre trădare sau lichidare în acest sens.

Serviciul secret intern ucrainean SBU l-a împușcat pe Denis Kireev, unul dintre negociatorii ucraineni participanți la discuțiile cu negociatori ruși, pentru presupusă trădare, anunță publicația ucraineană Pravda, citată și de Kyiv Independent.

Acesta ar fi fost arestat de serviciul secret și apoi împușcat. SBU ar fi avut dovezi ale trădării lui Kireev, inclusiv convorbiri telefonice, potrivit Pravda.

Oleksandr Dubinsky a scris pe Telegram că „în timpul detenției sale de către SBU, Denis Kireev, a fost ucis, fiind suspectat de trădare.

„Cum a intrat în delegația ucraineană pentru negocieri cu ocupanții – chiar vreau să aflu de la Biroul Președintelui?”, a scris deputatul pe Telegram.

Vom reveni cu amănunte.

Alte articole

10 mart. 2022 4.06 pm

  Tatăl meu nu crede în războiul din Ucraina. Există și oameni ca tatăl meu. Tatăl meu e varianta de român cu propriile teorii și speculații. Îmi pare rău, tată, mor oameni pe front!…

09 oct. 2023 12.27 pm

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, luni, că alţi 96 de cetăţeni au fost repatriaţi din Israel. În continuarea informaţiilor transmise în contextul deteriorării situaţiei de securitate din…

03 dec. 2022 10.14 pm

Președintele Belarusului Alexander Lukașenko a declarat că Forțele Armate ale Belarusului și Rusiei sunt antrenate pentru a respinge posibile agresiuni din exterior „ca un singur grup, o singură…

28 sept. 2023 8.34 pm

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a fost prezent, astăzi, la Dublin unde a participat la panelul „Consecinţele războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi rolul parlamentelor…

29 dec. 2023 7.47 pm

Cel puţin 18 persoane au murit şi alte 132 au fost rănite după ce Rusia a lansat un val de atacuri cu rachete vineri dimineață asupra Ucrainei. În total, Federaţia Rusă a lansat 158 de ţinte…

06 dec. 2023 7.38 pm

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că 30 de persoane, cetăţeni români şi familiile acestora, evacuate din Fâşia Gaza, au ajuns, miercuri, în România, cu o aeronavă militară. Până…