La cum arată lumea în ziua de azi, visul meu de tavernă cu puține mese peste 10 ani în care să-mi pun faptele acolo unde-mi stau cuvintele ar putea părea cam prea îndepărtat. Ei bine, după fix un an (pe 8 februarie anu’ trecut publicam prima rețetă pe Metropola-ul lui SLI) și câteva zile de la prima rețetă scrisă, am ocazia să fac exact asta.

Nu stiu cât ajută anul ăsta de scris rețete, de care m-am apucat încurajat de SLI să scriu, orice numa’ să scriu, dar a venit un moment ca ăsta, ăsta în care doi oameni dragi mie s-au hotărât să-mi încarce umerii cu responsabilitatea și onoarea de a construi un meniu. Un meniu de food-truck. N-am pregătire formală, n-am patalama în așa ceva, mă pricep la treaba cu avocatura și aia e preocuparea mea de bază, dar oamenii ăștia au venit la mine și au spus: Vrem! Hai să te vedem la treabă! Interesant moment, ăla în care ți se cere să iți asumi, să pui umărul, să faci, nu să stai să scrii ca artistu’. Multa emoție în momentul ăla dar totul are un început cândva. Și dacă o fi să fie cu bune îi exact cum trebe să fie, da’și dacă o fi cu rele ni le asumăm și pe alea că n-o fi viața numa’ lapte și miere, mai dăm și de niște rahat turcesc prin ea și ne descurcăm cu apă rece să se ducă și el cu sau fară gogâlțuri.

Ideea de la care am pornit, și vă implic și pe voi, cititorii mei, a fost să construiesc un meniu de food-truck cu accent pe mare (o să fie localizat în Vama Veche) și pe Dobrogea dacă s-o putea, să simtă tot norodul o bucățică mică de ce ne face pe noi să fim Dobrogeni vecini cu marea. Și dacă Marea noastră din ce în ce mai azurie e element central, în materie de mâncare e musai să avem pește în meniu.

Trending

JOCURILE OLIMPICE. Doi triatlonişti s-au îmbolnăvit după proba de ştafetă mixtă în timpul căreia au înotat în Sena

Și cum tot s-a umplut de cherhanale care mai de care mai gustoase pe malu’ negruței, un rege al meniului care să aibă la baza pește și care să fie și to-go și care să aibă și o ancoră de tradiție tot a negruței dar care să tină cont și de moștenirea Dobrogeană gastronomică adusă aici de poporul turc , otoman pe alocuri în trecut, am identificat în memorie acel ceva pe care voi/vom încerca să vi-l aduc de pe malurile Bosforului. Acel ceva, uimitor în simplitatea lui e… Balik Ekmek.

În traducere simplă, e Pește-n Pâine. Dacă ați ajuns în Istanbul și nu ați gustat balik ekmek, ați pierdut o mare parte din esența gastronomică a orașului de pe două continente. Prezent în cultura locala de pe la mijlocul secolului 19, peștele-n pâine din Istanbul a devenit o emblema (una din multele) a locului, Eminonu, podul sub care se adăpostesc bărcile (food-boat, daca vreți) din care se servește.

Câteva bărci transformate în bucătării, cu plite și multe culori și decoaratiuni specifice locului, se unduiesc în valurile mării, trase la mal, atrăgând mulțimi de localnici și turiști care așteaptă, de multe ori nerăbdători să primească peștele-n pâine. Un loc nepotrivit pentru mațele fine, pentru nasurile sensibile, insalubru pe alocuri până la limita vulgarității, infestat (în sensul minunat) de mirosul greu al macroului pus pe plită.

Scaune și mese mici, foarte mici, scâlciate și mai mereu purtând urmele ultimilor 10 oameni care au mâncat la aceeași masă, sticle cu suc de lămâie, vitrine cu murături și sucuri, tăvi de plastic, multă veselie în jur, zâmbete așezate pe fetele mâncăcioșilor după prima îmbucătură. Cam așa s-ar descrie locul, are un farmec aparte și el e parte din ce intra în gura ta. Ce bagi în gură e doar o parte din balik ekmek. Balik ekmek e o experiență completă, senzorială, totală. Nu poate fi adus cu totul pe partea asta a negruței,  nici nu-mi propun să fac asta, îmi propun doar să mai aduc o idee de la vecinii noștri de peste mare, aia cu blugii nu mai tine.

Până ajungi la food-truck-ul din Vamă care o să poarte și amprenta mea, poți să faci balik ekmek la tine-acasă, trebuie doar să vrei. După rețeta clasică, o să-ți propun și una de balik-ekmek puțin reinterpretat, o versiune proprie a celebrului sandviș.

Balik-ekmek clasic:

Ingrediente:

–          File de macrou; Se găsește în mare parte congelat  dar câteodată îl veți găsi și proaspăt. Nu vă feriți însă de cel congelat, cu răbdare și decongelare lentă, peștele congelat nu mai e ce era pe vremuri, a crescut, s-a făcut mare și frumos.

–          Salată verde. Simplă sau creață. Simplă.

–          Ceapa roșie.

–          Pâine alba. Franzela. Nu prea mai avem brutării turcești cum am avut cândva pe la toate colțurile, poate mai țineți minte pâinea aia albă specifică de avea forma aia de talpa de teniși pe partea de jos.

–          Suc de lămâie

–          Pătrunjel. Foarte prezent în bucătăria turcească, pătrunjelul e obligatoriu.

Cum se face:

–          Cureţi cepele, le speli, le tai peşțişori, presari sumacul şi le dai deoparte.

–          Tai salata verde fâşîi.

–          Condimentezi fileurile de macrou cu sare şi piper, după gust, şi le frigi pe grătar sau într-o togaie antiaderentă.

–          Tai franzelele în jumătate, pe lung, şi asamblezi sandvişul: salata verde, ceapă, fileul de macrou fierbinte, suc de lămâie, pătrunjel presărat. Serveşți preparatul imediat, cât e cald și zemos, îl învelești într-un ziar sau hârtie de copt la unul din capete, să-i dai haina identității de street-food din care s-a născut.

Și-acum să vă propun Balik ekmeku’ lu’ Tatu. Nu vă dau toate secretele, o să trebuiască să ne vedem la fereastra truck-ului, în Vama, să mă întrebați de vorbă și să-mi zâmbiți că să aflați, numai după ce gustați.

Principiul rămâne la fel, e pește-n pâine. Păstram salata, sumac-ul, sucul de lămâie.

Schimbăm pâinea, o înlocuim cu ciabatta sau bagheta franțuzească. Depinde de dispoziție. Ungem pâinea cu puțin ulei de măsline (din motive de zgârcenie, desigur) aromat cum vreau eu (bine, vă spun, îl facem cu usturoi confit) și-o să vă placă și vouă, o frigem și pe ea câteva secunde pe grill sau plită.

Pestele nu mai e macrou, satisfacem și gusturi mai elevate, punem pește marinat la rece, un somon gravlax aromat cu mărar, cognac, sare, zahăr, mărar, fenicul și sfeclă roșie, să încânte și privirile cu roșul sângeriu de pe margini. Textura moale a gravlax-ului o să o compensăm cu textura din fenicul crud tăiat peștișori subțiri de tot, de n-o să știți ce mâncați. Îl înălțăm din salata verde, îi adaugăm și un pesto din pătrunjel verde proaspăt și suc de lămâie.

Dacă aveți idei, daca vreți să mă ajutați să facem meniul pentru foodtruck-ul ăsta, scrieți-mi în comentarii și meniul o să fie și al vostru. Haideți cu mine în experiența asta.

Pentru mine e nou drumul ăsta, dar îmi place. Îndrept spatele, ridic capul, îmi suflec mânecile și mă pun pe scris, hotărât. Și câteodată o să vă chem în Vama să gătim împreună. Și să bem un gin. Tonic.

Creăm împreună, mâncam împreună!

Toate retetele mele sunt aici si aici.

Pe mine ma gasiti si aici