Ultimele stiri

Academica Clinceni – Farul 2-8: Echipa antrenată de Gheorghe Hagi s-a distrat în meciul cu „lanterna roșie” a campionatului

Sursa foto: Farul Constanța

 

Farul Constanța a făcut spectacol în restanța cu Academica Clinceni de joi, într-un meci în care s-au marcat zece goluri. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a învins cu scorul de 8-2 „lanterna roșie” a Ligii 1.

La pauză, constănțenii au condus cu scorul de 3-1, după golurile lui Jefte, din penalty, în minutul 13, Iancu, în minutul 18 și Grameni, în minutul 28. Pentru gaze a înscris Alghoul, în minutul 26, tot dintr-un penalty.
În a doua repriză, jucătorii antrenați de Gheorghe Hagi s-au dezlănțuit și au marcat de cinci ori, prin Nedelcu (min. 55), Petre (min.74), Boboc (min.80), Jefte (min.83) și Moldoveanu (min.86). Pentru Academica a înscris Holzman, în minutul 78.

Astfel. Farul reușește scorul campionatului și își consolidează locul șase în clasament, ultimul care duce în play-off. Totodată, constănțenii se distanțează la patru puncte de FC Argeș, ocupanta locului șapte și următoarea adversară, pe care o va întâlni, luni, la Ovidiu, de la ora 17:30.

Alte articole

03 aug. 2023 9.19 pm

Farul Constanța a reușit să treacă de campioana Armeniei, Uratru, după un meci cu răsturnări de situație, specific „marinarilor”. Scorul final al meciului a fost 2-3 pentru constănțeni și…

20 mart. 2023 1.03 am

Victorie importantă pentru elevii lui Hagi în primul meci din play-off – 2-1 cu Sepsi Sf. Gheorghe iar astfel râmâne pe primul loc și după această etapă. Un meci pe care Farul l-a început…

04 mart. 2024 6.22 pm

Farul Constanța și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă seara, pe terenul echipei gazdă, într-un meci din etapa a 29-a a SuperLigii României. Echipa lui Gică Hagi a deschis scorul…

23 mai 2022 1.48 pm

  Daria Kraus, sportivă de performanță la Clubul Sportiv Marina Constanța, a oferit un interviu despre cum se pregătește pentru Campionatul Mondial de Ju-Jitsu de la Abu Dhabi 2022. Anul acesta…

26 feb. 2025 6.14 pm

Sportivii Clubului Sportiv Farul Constanța au obținut rezultate deosebite în competițiile recente ale turneului Dracula Open 2025, desfășurat la Brăila în perioada 15-24 februarie, confirmând…

20 iul. 2023 4.42 pm

În premieră pentru sportul universitar românesc, Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a înregistrat o nouă performanță în cadrul Campionatului European Universitar de handbal feminin (Podgorița,…