Cred că suntem dintre toate națiile cea mai alintată când vine vorba de mâncarică. Ne alintăm noi și în alte situații, dar în materie de mâncărică suntem experți în diminutivare. Și o facem dintotdeauna și o să o facem și mai departe că așa ne șade bine. Probabil iubim atât de mult unele mâncărici încât ajungem să le drăgălim și să le alintăm în fel și chip. Nu stiu englezii, italienii (deși se mai pricep și ei la asta) și francezii (de ruși nu stiu mare lucru că e grea limbuța lor) cum își alintă mâncărica dar sigur-sigur nu au căldura noastră în cuvinte.
Pe lângă asta, nici limbile (limbuțele?) nu prea-i ajută la diminutivare, noi suntem bogați și din punctul ăsta de vedere, Nu-i limbă (limbușoară) ca a noastră, nu-s cuvinte (cuvințele) de alint ca ale noastre. Cum să-i traduci englezului sau americanului ciorbița? Îi spui că mănâncă little soup? N-ai cum, e practic imposibil. Plus de asta, diminutivarea la noi nu vine doar din a face mâncarea să pară mică întru scăderea vinovăției îndestulării. Nuuu, nouă ne plac atât de mult încât unele feluri înât le vedem mici-mici și drăgălașe, cute cum ar spune americanii dar nici cute al lor nu satisface exigențele iubirii de mâncare specifică numai nouă.
Ia gândiți-vă puțin la enumerarea asta și citiți cu voce tare tot, fară să vă saliveze gurița (dacă puteți): sărmăluțe, chifteluțe, cârnăciori, cartofiori, castraveciori, colțunași, cornulețe, covrigei, găinușă, cocoșel, smântânică, ( poftă bună la…) cafeluță, ficăței, mușchiuleț, mămăliguță, pesmeciori, tocăniță, sulișoare, puțișoare, pizdulici (la grătar), (aer în piept) costițe, momițe, morcovei, măduvioare, mititei și nu în ultimul rând apogeul diminutivării mâncăricii la români: ciorbița de văcuță. Este că știm să mâncăm și cu cuvintele?
Nu există, pur și simplu nu există o altă modalitate de a identifica mâncarea preferată a nației ăsteia. Daca toată denumirea ei e diminutivată, e clar. Sună că o mângâiere, exact cum e și zama pe care o denumește, te încălzește pe dinăuntru de când rostești cuvintele. Dar nu vă scriu despre ciorbița de văcuță că asta e prea peste tot, toate Jamilele si Laurele au scris despre ea.
Dintre toți autorii pe care i-am interogat la diminutive, Sanda Marin îmi pare a fi cea mai glacială în relația cu mâncarea iar Radu Anton Roman cel mai aprig și degrabă mângâietor și alintător al mâncăricii. Intre ei, diverși alti autori care parcă se abțin să diminutiveze chiar tot. Dar de ce sa te ferești? Vrei sa diminunitivezi? Fă-o!
Un diminutiv de mâncărică relativ nou (pentru că nu prea l-am găsit prin cărți, de fapt cam prin niciuna) e obrăjorul cu pluralul obrăjori. Nici pentru ăștia nu găsești echivalent în denumire în alte limbi. Little cheeks, petites joues, piccola guancia pur și simplu nu reușesc să exprime, nu cuprind în totalitate mângâierea obrăjorilor care e doar a noastră.
Obrăjorii nu sunt ușor de găsit prin carmangerii sau supermarket-uri, dar încercați să îi căutați pe la măcelăriile unde încă se măcelăresc pe loc carcasele de porc sau vită sau pe la sectoarele de cărniță congelată.
Dintre obrăjori, e greu de ales între vită și porc (aia de pui sunt fazi), ambele animăluțe ne dau obrăjorii la mângâiat și gustat iar în materie de textură și gust în mod surprinzător sunt asemănători. Obrăjorii sunt mușchiuleții folosiți de animăluțe la mestecat, în general asta însemnând că reprezintă o cărnița tare. Numai că, dacă îi mângâiați cu niște căldurică și niste timpuleț îndelungat, vă vor mângâia și minuna înapoi.
Hai să vedem cum facem niște obrăjori extraordinari
Ingrediente
- 1,5 kg obrăjori de vițică
- 2 cepuțe galbene de grase
- 2-3 linguri suc de roșioare
- 1,5 linguri făinică
- 4-5 căței de usturoiut
- 500 ml vinișor roșu, sec
- 1 linguriță boia dulcică
- 3 foite de dafin
- 4 crenguțe de cimbru
- sare, piper (după gust)
- ulei de gătit
Cum se mângâie obrăjorii cu timp si căldurică.
- Mise en place, mise en scene: nu curățați obrăjorii de grăsime, tăiați-i în cuburi de 5-6 centimetrișori și sărați-i binișor;
- Curățați și tăiați cepuța cubulețe;
- Curățați și tăiați usturoiașul destul de neglijent;
- Într-un bolișor pregătiți amestecutul de condimente.
- Într-o tigăiță încăpătoare, la foc mediu, prăjiți în puțin ulei bucățelele de cărniță, fără a le aglomera în tigaie, până prind putină culoare. Pentru aceasta etapă probabil va fi nevoie să lucrați în aproximativ 3 tranșe (în funcție de mărimea tigăii). Scoateți într-un bol cubulețele de cărniță pe măsură ce se rumenesc.
- În aceeași tigaie în care ați rumenit cărnița, căliți cepuța până când devine translucidă, adăugând și usturoiuțul pe final.
- Adaugați înapoi în tigăiță obrăjorii (peste cepuță), sărați din nou și presarăți faina, amestecând timp de aproximativ un minuțel, astfel ca faina să se gătească.
- Adăugați în continuare condimențelele uscate și vinișorul, apoi suculețul de roșii. Dacă aveți și puțină supică de vită, e bună. Cam 200 de grămuțe.
- Lăsați să fiarbă timp de 2-3 min pentru a se evapora din alcool, apoi transferați totul într-un vas de teracotta sau din fontă, neapărat cu capac. Nu-i nimic dacă nu aveți teracotta sau fontă, orice crăticioară cu căpăcel merge.
- În momentul în care cărnița se află în vasul în care vă fi gătită în cuptior, lichidul (sosulețul) trebuie să acopere ușor cărnița. Dacă este necesar, completați cu încă puțin vinișor sau cu supiță de legume sau de vita.
- Adaugați frunzulițele de dafin și crenguțele de cimbru și introduceți în cuptoraș setat la 110 grade timp de aproximativ 5 ore (sau 3 ore la 150).
- Verificați din oră în oră și completați cu lichid dacă sosul scade prea tare (puteți folosi chiar și apă, dar aceasta vă dilua intensitatea aromelor).
- Cu cât vă sta în cuptor mai mult, aceasta cărnița își vă spori frăgezimea, iar aromele se vor intensifica, așa că nu grăbiți procesul de gătire prin creșterea temperaturii sau reducerea duratei.
Obrăjorii cer și primesc mereu mângâierea unui piureiaș de cartofiori cu untuleț, lăptic și nițel pătrunjel și cepșoară verde. Sosulețul din vasul din cuptor desăvârșește minunea (aici e fară diminutiv) asta drăgălașă și alintată. Vinul de lângă e musai roșu și musai sec. Merge și o sălățică lângă. Cu suc de portocală stoarsă în loc de oțet.
Dacă pentru Titu Maiorescu diminutivele sunt o formă de “decadență lingvistică” dând exemplu felul în care diminutivele au ușurat poeților rimele de genul “tu ai o guriță că o garofiță”, pentru noi, vulgul, poporul, diminutivele nu-s altceva decât o exprimare a iubirii de mâncărică și de plăcerea pe care ne-o oferă. Și dacă întâlniți un ospătar sau mai mulți care diminutivează tot meniul, zâmbiți-i, o să știți că îi place și lui mâncarea pe care o servește.
Dacă aţi avut răbdărica de-a citi acest articolaş până la ultimul rânduleţ, vă mulţumesc. Şi dacă l-ați împărțit și cu alții, vă mai mulțumesc o dată.
Saptamana trecuta am scris despre placerile laptelui, vedeti aici.
Toate retetele mele sunt aici.
Pe mine ma gasiti si aici
