Ultimele stiri

Transmisiile live din plenul Camerei Deputaţilor vor fi permise numai din perimetrul arondat grupului parlamentar respectiv

Sursă foto: Facebook/ Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

 

Transmisiile live din plenul Camerei Deputaţilor vor fi permise numai din perimetrul arondat grupului parlamentar respectiv, a decis, miercuri, Comisia pentru regulament, care a discutat proiectul de modificare a regulamentului forului legislativ, transmite Agerpres.

„Live-urile vor fi permise şi de acum înainte, numai că acela care face live-uri trebuie să stea în perimetrul arondat grupului respectiv. Deci, noi n-avem probleme cu transparenţa, dar (…) unii parlametari n-au altceva de făcut în plenul Parlamentului, în loc să se ocupe de problemele reale ale României, şi mergeau cu telefonul în nasul colegilor şi era destul de deranjant. Şi, atunci, am ajuns la această concluzie – nu trebuie să interzicem live-urile, oricine poate să facă live din plenul Camerei Deputaţilor, dar să o facă din banca lui”, a precizat liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, la finalul şedinţei comisiei.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului miercuri. Transmisiile live vor rămâne în continuare interzise în şedinţele Biroului permanent şi, dacă acestea vor fi făcute, vor exista sancţiuni.

„Liderul AUR se simte deasupra legii. (…) Sper că se vor linişti şi vor respecta regulile de bun simţ. Din păcate, se comportă într-un stil golănesc, dar să sperăm că, după aceste modificări aduse regulamentului, situaţia se va ameliora”, a spus Csoma Botond, care a adăugat că George Simion este pasibil de amenzi succesive şi alte sancţiuni.

Pentru comportament agresiv al parlamentarilor, în proiectul propus se prevede că, la cererea preşedintelui de şedinţă şi cu acordul majorităţii liderilor, “o majoritate ponderată”, deputatul turbulent poate fi eliminat din sală, a explicat parlamentarul UDMR. “Şi putem cere ajutorul Direcţiei Afacerilor Interne ca parlamentarul respectiv să fie eliminat din sala respectivă pentru ca lucrările Parlamentului să poată continua”, a completat el.

O altă modificare a regulamentului vizează interzicerea afişării de bannere în plenul Camerei Deputaţilor, “pentru că se blochează activitatea”. “Dacă cineva vrea să afişeze bannere poate să o facă în alt loc, nu în plenul Camerei Deputaţilor. Totuşi trebuie să lucrăm în mod serios”, a arătat Csoma Botond.

Comisia pentru regulament a discutat miercuri dimineaţa un proiect de modificare a regulamentului. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, marţi seara, de un proiect propus de PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale. Proiectul iniţial prevede interzicerea transmiterii în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou permanent, de comitet al liderilor sau de comisii.
Proiectul prevede, de asemenea, că se interzice parlamentarilor utilizarea violenţei fizice, a injuriilor sau invectivelor la adresa unui coleg.

Alte articole

28 iun. 2024 2.32 pm

Reprezentanții Mișcării „România renaște” au lansat vineri, 28 iunie, într-o conferință de presă un apel public la Mircea Geoană să candideze la alegerile prezidențiale din acest an. Cel…

07 feb. 2022 2.37 pm

  Programul politic propus de preşedintele USR, Dacian Cioloş, membrilor conducerii partidului, a fost respins la vot, cu 14 voturi „împotrivă” şi 11 „pentru”. Cioloş le-a transmis…

09 iun. 2021 6.16 pm

  Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 166 de voturi “pentru”, 5 “împotrivă” şi 92 de abţineri, un proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 mai…

01 mai 2021 9.41 am

  Președintele României, Klaus Iohannis, a postat sâmbătă, un mesaj pe Facebook, dedicat zilei internaționale a muncii, sărbătorită anual, la data de 1 mai. „Munca și sacrificiile femeilor…

10 sept. 2021 5.11 pm

  Internauții au făcut un videoclip special pentru premierul Florin Cîțu, care este de această dată în rolul lui Joker, asta după ce Cîțu a ales să se dea drept Superman, într-un filmuleț…

18 apr. 2023 2.05 pm

Parlamentari PSD și PNL au depus un proiect de lege la Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, care reglementează, într-un singur act normativ, categoriile de personal care îşi desfăşoară…