Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138, dezvăluie jurnalista Emilia Șercan într-o anchetă publicată de pressone.ro.
Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.
Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat.
Într-o declarație transmisă aseară prin intermediul Biroului de Presă al Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă susține că teza sa a fost „rodul cercetării științifice din anii de studii doctorale” și că „reflectă munca depusă”.
„Apreciez interesul dumneavoastră față de etica academică și respectarea acesteia în cadrul lucrărilor științifice. Vă asigur că în toată cariera mea de ofițer al Armatei României mi-am asumat toate responsabilitățile, indiferent de funcția ocupată. Nu voi renunța la acest principiu nici în cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetării științifice din anii de studii doctorale și reflectă munca depusă.
Lucrarea a stat și stă la dispoziția publicului de aproape 20 de ani și a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”, a declarat premierul României.
Citește integral pe pressone.ro