Ultimele stiri

FC Botoșani – Farul 0-2: Constănțenii obțin prima victorie în deplasare, din acest sezon!

Sursa foto: Farul Constanța

 

Farul Constanța a reușit prima victorie din acest sezon, în deplasare, cu FC Botoșani, vineri seară, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii 1 de fotbal.

Constănțenii au deschis scorul, în minutul 23, prin Dussaut, în urma unui șut de excepție, de la 35 de metri, fix în vinclul porții gazdelor. Adrian Petre a înscris din penalty, în minutul 85 și a stabilt astfel scorul final.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi urcă pe locul 8 în clasament, cu 21 de puncte, la doar două distanță de ocupanta ultimului loc de play-off, UTA Arad.

Săptămâna viitoare, Farul va juca două meciuri în trei zile, ambele pe teren propriu, primul fiind restanța cu FCSB, pe 4 noiembrie, iar al doilea cu Universitatea Craiova, duminică, 7 noiembrie.

Alte articole

22 mai 2023 6.29 pm

Formația Pindu alături de Hrista Lupci au pregătit un moment muzical dedicat echipei antrenată de Gheorghe Hagi, Farul Constanța, pentru obținerea primului titlu din istorie. Momentul a fost filmat…

19 feb. 2023 1.33 pm

Echipa constănțeană Farul a reușit o nouă victorie în cadrul Superligii din România, victorie ce îi consolidează poziția de lider. Meciul disputat cu Petrolul Ploiești s-a încheiat cu scorul…

26 sept. 2023 8.52 pm

Încă o înfrângere psuferită de Farul Constanţa. Formaţia FC Voluntari a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Farul Constanţa, în prima etapă a grupei D din Cupa României.…

15 dec. 2021 10.45 pm

  Farul Constanța va întâlni echipa campioană a României, CFR Cluj, joi, de la ora 20:30, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii 1 de fotbal. Cu gândul la un loc de play-off, jucătorii…

25 sept. 2024 9.38 am

Campioană în premieră în 2024, echipa CSM Constanţa a fost învinsă şi marţi, în deplasare, de formaţia spaniolă Casademont Zaragoza, scor 71-52 (36-23), în manşa retur din preliminariile…

27 aug. 2023 4.20 pm

Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi, va evolua la spaniolii de la Deportivo Alaves sub formă de împrumut în sezonul 2023/2024, arată Digisport. Anunțul a fost făcut atât de clubul scoțian cât…