USR PLUS Constanța a cerut demisia city managerului Constanței, Felicia Ovanesian, deoarece a refuzat să pună la dispoziția consilierilor locali, documentele solicitate, privind raportul de evaluare și activitate al managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, Stela Halichidis.
„Consilierii USR au solicitat Primăriei Constanța raportul de evaluare și activitate al managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Din păcate s-au lovit de un zid denumit Felicia Ovanesian. În data de 27.05.2021 a fost aprobată componența Comisiei de evaluare anuală a activității managerului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, președinte fiind numită doamna Felicia Ovanesian. Documentele solicitate se aflau în biroului dumneai și a refuzat să le pună la dispoziția consilierilor locali. Conform codului administrativ, aleșii locali au acces la orice informație de interes public (art 218, pct 1). Mai mult decât atât, Spitalul de Boli Infecțioase se află în subordinea Consiliului Local Constanța, nu a vreunui funcționar din cadrul Primăriei Constanța. Solicităm demisia de urgență a City Managerului Municipiului Constanța și punerea la dispoziția consilierilor a rapoartelor de evaluare și activitate a managerului Spitalului de Boli Infecțioase”, au transmis consilierii locali USR PLUS.
Șapte persoane și-au pierdut viața în urma incendiului izbucnit vineri la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Premierul Florin Cîțu a anunțat demiterea managerului Spitalului de Boli Infecțioase.
„Am luat decizia ca managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța și șeful ANMCS să plece acasă. Vinovații trebuie să plătească. Spitalul nu a depus cerere de autorizare pentru securitatea la incendiu”, a spus premierul.