Ultimele stiri

Averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină, până duminică la ora 23:00

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică, pentru o mare parte din țară, de „averse torențiale,  descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină”. Aceasta este valabilă până duminică, 29 august, ora 23:00.

Informarea meteorologică: 

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină. Astfel de fenomene se vor semnala vineri (27 august) îndeosebi în sud-estul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte. Sâmbătă (28 august) instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puțin intense și se vor semnala pe arii restrânse, iar duminică (29 august) fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul și nord-estul teritoriului.

În intervalul menționat, cantităţile de apă vor depăși, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20…50 l/mp.

Notă: În vestul și nord-vestul țării, în aceste zile, vremea se va menține răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 18…20 de grade. În restul teritoriului va fi normală termic, chiar ușor mai caldă în sud-est.

 

Alte articole

18 dec. 2024 3.21 pm

Comisia de Dialog Social a Ministerului Educaţiei a avizat favorabil, miercuri, Metodologia privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţământul preuniversitar. Potrivit Ministerului…

31 ian. 2024 6.21 pm

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a solicitat ministrului de Finanțe să prezinte impactul bugetar privind neimpozitarea pensiilor până la nivelul de 3.000 de lei și şi-a exprimat intenția…

11 mai 2024 11.38 am

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut faptul că vârsta consumatorilor scade alarmant, invocând cazul unui copil…

07 feb. 2021 7.45 pm

  Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o informare despre praful saharian, provenit din nordul Africii, care va traversa țara noastră, începând de duminică noapte. Norul…

soare caldura canicula cod galben

18 mart. 2025 10.26 am

Meteorologii estimează pentru ultima săptămână a lunii martie o vreme mai caldă decât în mod normal pentru perioada respectivă, tendinţă care se va păstra şi pentru primele două săptămâni…

12 feb. 2025 11.00 am

Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), utilizat în sistemul medical din România, a suferit o nouă avarie, generând dificultăţi majore în furnizarea serviciilor medicale. Medicii şi farmaciile…