Legenda fotbalului german, Gerd Muller, a murit duminică dimineață, la vârsta de 75 de ani. Anunțul a fost făcut de Bayern Munchen, clubul unde fostul mare atacant deține recordul de goluri marcate pentru bavarezi, cu 566 de reușite în 607 meciuri.
Muller a evoluat timp de 14 ani pentru Bayern Munchen (1964 – 1979).
O cupă a campionilor, patru titluri și patru cupe ale Germaniei a câștigat atacantul cu Bayern.
Președintele clubului, Herbert Hainer: „Astăzi este o zi tristă și întunecată pentru FC Bayern și toți fanii clubului. Gerd Müller a fost cel mai mare atacant care a existat vreodată și un personaj excelent al fotbalului mondial. Suntem alături de soția sa Uschi, precum și de familia sa. FC Bayern nu ar fi clubul pe care îl iubim cu toții astăzi fără Gerd Müller. Numele și memoria lui vor trăi pentru totdeauna”.
Fostul mare portar al lui Bayern, actual CEO, Oliver Kahn: „Vestea morții lui Gerd Müller ne întristează profund pe toți. Este una dintre cele mai mari legende din istoria lui Bayern, realizările sale sunt de neegalat până în prezent și vor face parte pentru totdeauna din marea istorie a clubului și a întregului fotbal german. Ca jucător și persoană, Gerd Müller reprezintă FC Bayern și dezvoltarea acestuia ca unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Gerd va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre ”.