Ultimele stiri

Derapaj al city managerului Constanței, Felicia Ovanesian la adresa senatorului USR, Remus Negoi: Este un marțafoi! Replica acestuia: A dat dovadă de analfabetism al bunei creșteri

Foto: Felicia Ovanesian (sursa: Dobrogea Live)

 

Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, l-a numit „marțafoi” pe senatorul USR de Constanța, Remus Negoi. Ovanesian a mai spus despre Remus Negoi că „se bagă în seamă unde n-are nici juma de competență” și „vrea să introducă în patrimoniul municipiului Constanța un teren, deși acest lucru îl poate decide exclusiv Consiliul local”.

În replică, senatorul constănțean a spus, printre altele, că city managerul Constanței „a dat dovadă de analfabetism al bunei creșteri, lipsindu-i cei 7 ani de acasă, jignind ca cei care stau călare pe navetele goale de bere, cu PET-uri în mână”.

Acesta a mai numit-o pe Felicia Ovanesian “proaspăt-mucegăită-numită (NU aleasă de cetățeni) în anturajul primarului”.

Context:

Remus Negoi a participat sâmbătă, la întâlnirea organizată de consilierii municipali USR PLUS Constanța, cu cetățenii din cartierul Inel 1. La întâlnire au fost prezenți viceprimarul Constanței, Florin Cocargeanu,  preşedintele filialei județene USR PLUS, Dumitru Caragheorghe, și consilierii locali Cristiana Popescu, Iulian Călin şi Cătălin Iacob.

Ce a spus senatorul?
„Doar atunci când, fie că eşti ales local, județean ori național, discuți cu oamenii, doar atunci poți rezolva problemele. Nu stând numai în birou. Şi multe dintre problemele semnalate sunt simplu de rezolvat, dacă şi primăria sau alte autorități vor – de la străzile cu gropi sau neasfaltate, la sensuri unice făcute aiurea ori lipsa de loc de joacă pentru copii sau parc”.

Remus Negoi a mai precizat după întâlnire că „va face o solicitare către Ministerul Apărării Naționale, care deține un teren de aproximativ 11 hectare şi care stă total nefolosit de mai bine de 30 de ani. Pe acel teren.poate trece.noua stradă de la sensul giratoriu Eden până la complexul comercial Vivo (varianta străzii Baba Novac), dar pe care poate fi amenajat şi un parc public”.

USR PLUS Constanța precizează că drumul despre care vorbește senatorul constănțean este cuprins în programul electoral Constanța Renaște, iar în programul PNL nu există.

 5.5. Planificare spațială

Noua echipă de la primărie va întocmi studii de fezabilitate pentru următoarele lucrări:
– sistematizare stradală circulară între Bd Aurel Vlaicu și centura A4 precum și în zonele perimetrale din aria localității;
– conectarea unor zone prin străzi noi, precum Soveja cu Aurel Vlaicu (Vivo), Șoseaua Industrială cu A4 și noile bulevarde semicirculare, str. Vârful Cu Dor cu noile bulevarde semicirculare, Tomis Nord cu A4 prin nodul Poiana.

Update. Felicia Ovanesian a venit cu noi precizări, în altă postare pe Facebook:

“Am evitat postările cu subiectul pe care îl voi expune din convingerea că ar trebui să vorbesc despre el atunci când există rezultate concrete. Constat însă că apar ca ”ciumpercile” personaje care au curajul de a se prezenta drept genii ce stau în spatele unor proiecte cu care nu au nicio legătură, pentru care nu au consumat niciun moment din viață și care, în realitate, sunt rodul exclusiv al muncii funcționarilor din cadrul primăriei.

Pe rând:
1. suntem în curs de semnare a contractului pentru elaborarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Îmbunătățirea mediului urban în zona Inel II”. Proiectul include un parc nou.
2. suntem în curs de semnare a contractului pentru elaborarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Îmbunătățirea mediului urban în zona Tomis Nou-Henri Coandă”. Proiectul presupune ȘI refacerea parcurilor.
3. este în curs de atribuire serviciul de elaborare documentație tehnico-economica pentru obiectivul de învestiții ”Îmbunătățirea mediului urban în zona Delfinariu- Faleza Nord”.
4. suntem în curs de achiziție a serviciul de elaborare a documentație tehnico-economice aferente obiectivului de investiții ”Perdea Verde”.
5. vineri am decis lansarea unui concurs de soluții pentru transformarea pârloagei de 18.000 mp de vis a vis de Dorally în parc. Acum avem în zonă doar câteva grătare. Dorim ca parte integrantă din proiect să fie noua pasarelă din Poarta 6, pasarelă care ar asigura sau facilita accesul cetățenilor în parc.

Sunt proceduri inițiate de luni de zile, tergiversate de caracterul cronofag al procedurilor de achiziție publice, de contestații sau de ezitările specialiștilor de a participa la ele. Știți, Constanța, corupție, achiziții cu dedicație etc. Momentul la care fiecare proiect a fost inițiat îl aflați accesând SICAP.
Rămâne valabilă promisiunea referitoare la noul parc al Constanței, cel mai mare, cred că am reușit să identificăm locația.
Tindem la a realiza proiectele cu fonduri nerambursabile, dar nu excludem nicio altă formă de finanțare.
Ca să nu uit, avem un ofertant și pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru parcarea supraetajată de la Casa de Cultură, vă ținem la curent.
Ca o concluzie, proiectele sunt inițiate de luni de zile, sunt rezultatul muncii echipei din primărie și nu al descinderii, tardive, în teren a unui partid politic sau altul sau al atacurilor deșănțate.
Sunt 10% din proiectele la care se lucrează în acest moment, vă povestesc curând și despre celelalte. Decența noastră în a nu anunța proiectele decât la momentele la care s-au făcut pași concreți, naște monștri. Mici, dar monștri. Care n-au nicio rușine în a-și asuma, după cum am spus, idei și proiecte cu care nu au nicio legătură.
Cu drag”

Alte articole

18 iun. 2024 3.47 pm

Stelian Ion, președintele USR Constanța, a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă, că primarul Vergil Chițac a avut cunoștință despre ilegalitățile de pe plaja Caelia din Mamaia, dar…

faleza cazino pregatiri iarba verde taiata

09 aug. 2023 4.18 pm

Primăria Constanța a început lucrările pentru curățenia și întreținerea mai multor zone din oraș cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, respectiv Ziua Marinei. Pe faleza Cazino,…

30 mart. 2023 2.55 am

Consilierii judeţeni se vor reuni în data de 31 martie 2023, ora 13,00, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi. Ședința se va desfășura în…

11 apr. 2022 5.14 pm

  City managerul municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, a declarat, luni, la Antena 3 Constanța, că la data de 1 octombrie 2022 vor fi finalizate lucrările de pe strada Ștefan cel Mare,…

24 oct. 2023 11.31 am

Până pe data de 27 octombrie, sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului bulevardului 1 Decembrie 1918 cu bulevardul I.C. Brătianu Alexandru Lăpușneanu este oprit total pentru lucrări…

13 oct. 2023 1.44 pm

Începând din această dimineață, lucrările de asfaltare s-au mutat din intersecția Trocadero la Casa de Cultură, motiv pentru care până joi, 19.10.2023, ora 12:00, vor fi instituite mai multe…