Ultimele stiri

A murit actriţa Luminiţa Gheorghiu

Sursa foto: IMDB

 

Actriţa Luminiţa Gheorghiu, cunoscută pentru rolurile din filme ca „Moromeţii” şi „Moartea domnului Lăzărescu”, a murit la vârsta de 71 de ani, după o îndelungată suferinţă, potrivit News.ro.

Luminiţa Gheorghiu s-a născut pe 1 septembrie 1949. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar. A debutat în teatru în 1971, pe scena Studioului Casandra, iar după absolvire a fost repartizată la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani. În 1975 a jucat în trupa Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1976 până în 2003 a jucat pe scena „Bulandra”.
Actriţa şi-a început cariera cinematografică în urmă cu mai bine de trei decenii, iar primul rol important în film a fost Catrina din „Moromeţii” (1987), regizat de Stere Gulea. A fost premiată la nivel internaţional douăzeci de ani mai târziu, pentru interpretarea din „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu, 2005). Rolul asistentei medicale i-a adus, în 2007, premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la gala premiilor Asociaţiei Criticilor de Film de la Los Angeles.

Luminiţa Gheorghiu a mai jucat în „Autora”, „După dealuri” şi „Sunt o babă comunistă”, ecranizare a romanului omonim scris de Dan Lungu şi regizat de Stere Gulea care a ales-o pentru că avea nevoie de „cineva care să poată interpreta un personaj tipic, din clasa medie, din perioada comunistă, inteligent, cu simţul umorului, cu autoironie”.
Actriţa a făcut parte şi din distribuţia unor filme precum „Poziţia copilului” şi „Aferim!”, iar în 2014 a fost premiată de Academia Română pentru rolul din filmul „Cuscrii”.

Alte articole

12 dec. 2020 6.37 pm

Sursa foto: Libertatea Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic (Ando) a încetat din viaţă, anunţă familia gazetarului, într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres. “Cu deosebită…

18 nov. 2021 4.15 pm

  Artistul Benone Sinulescu a murit joi la vârsta de 84 de ani, la spital, în urma unei pneumonii care s-a complicat, pe fondul unor probleme multiple de sănătate, anunță Antena 3. Benone Sinulescu…

22 aug. 2023 1.43 pm

Constanța, 21 august 2023. Filmele, concertele și evenimentele speciale din programul celei de-a doua ediții Sunscreen Film & Arts Festival (17 – 20 august) au strâns peste 16.000 de spectatori…

14 dec. 2022 6.33 pm

Teatrul de Stat Constanța pregătește pentru luna ianuarie a anului viitor două premiere. Mai întâi, un spectacol care se află în acest moment în producție și al cărui titlu va fi anunțat…

18 ian. 2023 9.02 pm

Asociația Cultural – Artistică „Vulturii Carpaților” organizează, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, proiectul „Legendele Dobrogei”, care presupune producția a 20 de spectacole…

17 aug. 2023 6.47 pm

3 zile de gaming la mare! Bucurați-vă de cel mai tare festival de gaming din Constanța! Evenimentul inaugural Clutch este pregătit să transforme sfârșitul acestei veri într-o explozie de adrenalină…