Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat vineri, Comandamentul Litoral 2021. La eveniment au luat parte, printre alții, președintele ANPC, Claudiu Dolot, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, președintele de onoare al RESTO, Corina Martin, directorul general ANPC, Paul Anghel, Horia Constantinescu, directorul executivadjunct al Direcției de Servicii Publice din Primăria Constanța, dar și reprezentanții industriei ospitalității de pe litoral, Corina Martin, Mircea Dobre sau Nicolae Bucovală.
Președintele ANPC, Claudiu Dolot, a declarat că de astăzi (n.r. 2 iulie) este deschis Comandamentul Litoral 2021. „Responsabilitatea va fi principalul cuvânt. Voi fi prezent permanent pe la terase și vom fi în relație directă cu consumatorii” a punctat Dolot.
Primarul Constanței, Vergil Chițac: Ca în fiecare an, Mamaia este un loc special. Cred că după un an și jumătate de restricții, oamenii vor veni pe litoral.
Corina Martin, președinte de onoare RESTO Constanța: Avem în față un sezon greu, plin de provocări. Împreună trebuie să generăm o vacanță reușită pentru consumatori.