Ultimele stiri

A murit actorul Bogdan Caragea

 

Teatrul de Stat Constanța a anunțat vineri moartea actorului Bogdan Caragea.

„Bogdan a absolvit în 1987 Institutul de Teatru din Târgu-Mureș. A fost actor la Theatrum Mundi din București în perioada 1990 – 1993. A fost, din 2007, director de producție la Teatrul de Stat Constanța. În același timp, a fost prezent pe scenă, in mai multe roluri memorabile. Cel mai recent rol al său, o creaţie foarte apreciată de public a fost în “Testosteron”, de Andrzej Saramonowicz, regia Traian Şoimu. În ultimii ani, a mai putut fi văzut pe scenă în rolul contelui Almaviva din “Nunta lui Figaro”. La Teatrul de Stat Constanţa a regizat spectacolele “Escrocii” şi “Omul, bestia şi virtutea”, în care a şi jucat. Dumnezeu să îi călăuzească pașii în lumină!”

Alte articole

25 aug. 2023 3.04 pm

Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia – 60 va aduce pe scena din Piațeta Perla din Mamaia cele mai sonore nume ale muzicii ușoare românești, alături de Orchestra Festivalului de Muzică…

18 aug. 2022 4.47 pm

Constănțenii, dar si turiștii iubitori de teatru, sunt așteptați să participe la penultima săptămână din Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, aceasta fiind cea mai densă, spectacolele…

23 ian. 2021 1.41 pm

  Podcast-ul „Coffee Talks”, implementat de echipa Constanța – Capitala Tineretului din România 2021 – 2022, a ajuns la a treia ediție. Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, când țara…

13 ian. 2021 12.53 pm

  Universitatea „Ovidius” din Constanța anunță găzduirea unui workshop online, cu tematica „Gestionarea emoțiilor în contextul pandemiei”. Acest eveniment va avea loc vineri, între…

18 apr. 2022 3.57 pm

  În fiecare an, pe data de 18 aprilie, este sărbătorită Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor.  „Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța administrează monumente…

02 oct. 2023 11.07 am

Festivalul-concurs D-butan-T 2023, un festival care pune în valoare tineri profesioniști ce activează în lumea teatrului, se întoarce pe scena Teatrului de Stat Constanța, la Sala Studio din strada…