Ultimele stiri

Se redeschide ancheta în dosarul „10 August”, în urma cererii unui protestatar rănit

Ancheta în dosarul 10 August va fi redeschisă, după cererea unui protestatar rănit în timpul protestelor. Este vorba despre Ioan Crăciuneanu, care a fost gazat şi ameninţat de jandarmi la mitingul din Piaţa Victoriei, iar o grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen a căzut lângă el şi l-a rănit la picior.
Decizia de redeschidere a dosarului a fost luată miercuri, 14 aprilie, de către procurorul şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, însă a fost anunţată presei vineri, în aceeaşi zi în care un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus redeschiderea anchetei, la cererea unui protestatar rănit în timpul evenimentelor din 10 august 2018, potrivit Agerpres.

Potrivit unui anunţ al DIICOT, procurorul şef adjunct a admis plângerile formulate de către şase petenţi şi a dispus redeschiderea urmăririi penale faţă de foştii şefi ai Jandarmeriei, dar şi în cazul Speranţei Cliseru – fost prefect al Capitalei. Astfel, a fost redeschisă urmărirea penală:

* sub aspectul săvârşirii de către maiorul Laurenţiu Valentin Cazan a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals;
* sub aspectul săvârşirii de către colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş şi colonelul Ionuţ Cătălin Sindile a infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;
* sub aspectul săvârşirii de către Speranţa Cliseru a infracţiunilor de fals intelectual şi favorizarea făptuitorului.

De asemenea, procurorul şef adjunct al DIICOT a dispus infirmarea în parte a ordonanţei din data de 26.06.2020 emisă în dosarul “10 august” cu privire la dispoziţiile de:
* clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii de către suspecţii maior Laurenţiu Valentin Cazan, colonel Gheorghe Sebastian Cucoş şi colonel Ionuţ Cătălin Sindile a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, raportat la stările de fapt reţinute în cuprinsul ordonanţei de continuare a urmăririi penale nr. 18/2018 din 20.09.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare;
* clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals, raportat la stările de fapt reţinute în cuprinsul ordonanţei nr. 18/D/2018 a PÎCCJ – Secţia Parchetelor Militare prin care la data de 12.09.2018 s-a dispus extinderea urmăririi penale;
* clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă, raportat la stările de fapt pentru care s-a dispus extinderea urmăririi penale la data de 23.04.2019 prin ordonanţa nr. 18/D/2018 a PÎCCJ – Secţia Parchetelor Militare.

Totodată, s-a dispus redeschiderea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals, respectiv complicitate la abuz în serviciu, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.
Ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale trebuie însă confirmată de un judecător de la Tribunalul Bucureşti.

Alte articole

15 iun. 2024 12.41 pm

Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia…

20 iun. 2024 9.26 am

Președintele Klaus Iohannis a convocat, joi, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) începând cu ora 13:00. Administrația Prezidențială a anunțat că pe ordinea de zi se…

02 feb. 2024 6.48 pm

Marcel Ciolacu și reprezentanții fermierilor și transportatorilor au semnat un acord vineri la Palatul Victoria, în care s-a convenit să se pună capăt de îndată acțiunilor de protest. Premierul…

04 apr. 2022 11.05 am

  Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre un discurs al lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României, că într-o astfel de situaţie, calea diplomatică…

16 ian. 2024 4.55 pm

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii transportatorilor, a transmis că acordă o importanţă foarte mare problemelor din domeniu şi va susţine…

07 apr. 2022 2.10 pm

  Elena Udrea a fost condamnată, joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia este definitivă. Minuta ședinței: 3089/1/2018:…