Ultimele stiri

Andreea Moldovan a fost așteptată cu flori în fața Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov

Sursa foto: Facebook/ Radu Hossu

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan a fost așteptată de mai multe persoane cu flori, în fața Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov, acolo unde își desfășoară activitatea.

Andreea Moldovan a fost demisă din funcție miercuri, alături de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Premierul Florin Cîțu a preluat funcția de ministru interimal al Sănătății.
“(Decizia premierului Florin Cîţu) este o decizie pe care trebuie cu toţii să o respectăm”, a spus Moldovan, la ieşirea din sediul Ministerului Sănătăţii. „Mă întorc la spital, da”, a afirmat ea, întrebată dacă se va întoarce să lucreze în spital, potrivit Agerpres.

La ieșirea din minister, Andreea Moldovan a fost insultată de două protestatare, care i-au adresat cuvinte precum „nenorocito”, „incompetentă” sau „dobitoacă”.
Andreea Moldovan a fost premiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, „Premiul de Excelenţă în Igiena Intraspitalicească”, pentru cel mai curat spital din Europa. Este medic specialist în boli infecţioase și a fost bursieră de Excelenţă în cadrul Hôpital Cantonal de Genève (septembrie 2009 – iulie 2011).

Alte articole

16 feb. 2022 12.01 pm

  Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, au vorbit, miercuri, la începutul ședinței de guvern, despre decizia Curții Constituționale a României, în legătură…

01 feb. 2021 10.12 pm

  Pacientul ars din Constanța, trimis săptămâna trecută în Belgia, cu o aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, a avut patru bacterii, nu trei cum s-a spus inițial. Constănțeanul …

28 sept. 2023 9.55 am

Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș anunță o reușită, în premieră pentru România: o adolescentă de 17 ani trăiește datorită unei inimi artificiale.…

02 feb. 2021 2.43 pm

  Ministerul Sănătății a informat marți, că un pacient, în vârstă de 80 de ani, aflat în pavilionul V la „Matei Balș” în timpul incendiului, a decedat. Bărbatul a fost transferat…

21 apr. 2021 11.20 am

  USR PLUS o propune pe Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru a prelua conducerea acestei instituții. Propunerea a fost înaintată premierului Florin…

01 feb. 2022 10.38 pm

  Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, marţi seară, că este posibil ca la finalul lunii martie să revenim la normalitate. „Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie…