Primarul Constanței, Vergil Chițac, a postat un mesaj luni seară, pe contul de Facebook, prin care arată că a depus acțiuni în instanță pentru recuperarea celor peste 20 de milioane de euro „de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată”. Este vorba despre dosarele 2511/118/2021, 2512/118/2021, 2513/118/2021, 2514/118/2021, 2515/118/2021, 2516/118/2021.
Pe scurt, este vorba despre persoanele din dosarul „Retrocedărilor”, cel în care fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, iar fostul președințe al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, la cinci ani de închisoare.
În acest dosar mai apar nume precum Constantin Racu (fost director al Direcției Administrației Publice din Primăria Constanța, 6 ani și 10 luni), Daniela Dospinescu (fost director al Direcției Patrimoniu din Primăria Constanța, 7 ani și 6 luni), Georgică Giurgiucanu (mandatar, 5 ani și 6 luni), Dragoș Săvulescu, (mandatar, 5 ani și 6 luni), Niculae Nejloveanu (mandatar, 2 ani cu suspendare) Cristian Borcea, (cesionar cumpărător de drepturi succesorale, 5 ani), Aurel Jean Andre (notar, 2 ani cu suspendare) și alții.
În motivarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din urmă cu doi ani, aceștia au vorbit despre o „veritabilă organizație de tip mafiot”, de „devalizarea patrimoniului” și de o „grupare infracțională”, în cazul acestui dosar trimis în judecată în 28 octombrie 2008.
Citește aici motivarea.
Postare:
„Pentru cei care încă se îndoiesc de faptul că în Constanța s-a schimbat macazul, pentru cei ce speră că vechile metehne vor fi în continuare tolerate, celor ce se lupta pentru păstrarea beneficiilor și privilegiilor dobândite ilicit, celor ce sunt încrezători că m-ar putea face parte la ilegalitățile lor, celor ce speră că voi ascunde sub preș mizeria administrațiilor anterioare, le transmit, din nou, un mesaj ferm de toleranță zero la corupție și orice altă forma de încălcare a legii.
Am depus acțiuni în instanță pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată. Mazăre, Constantinescu, Nejloveanu, Giurgiucanu, Borcea și alții, trebuie să plătească din banii lor prejudiciul creat constănțenilor.
Sumele puteau fi deja confiscate când au fost condamnați dacă Felix Stroe nu propunea neangajarea Consiliului Local ca parte vătămată în proces. El a propus, consilierii au votat cu 2 mâini, căci deh, de aceea avem un cartier pe malul mării numit al Consilierilor.
Am făcut acest pas pe care defuncta administrație a refuzat să-l facă pentru a-și proteja capii și acoliții. Am încredere că justiția ne va da și de această dată dreptate și vom recupera prejudiciul cauzat. Aveți încredere!
PS: numerele dosarelor 2511/118/2021, 2512/118/2021, 2513/118/2021, 2514/118/2021, 2515/118/2021, 2516/118/2021”.