Mii de oameni au protestat zilele acestea împotriva noilor restricţii de limitare a răspândirii noului coronavirus, unele contestate în spațiul public. Este vorba și de Ștefan Voinea, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care a specificat că „un timp de funcţionare mai restrâns înseamnă şanse mai mari de a genera aglomeraţie, deci risc mai mare de infectare”, în legătură cu închiderea magazinelor la ora 18:00 vineri, sâmbătă și duminică, în localitățile cu o incidență cumulată a cazurilor cuprinsă între 4 și 7,5 cazuri la mia de locuitori.
Mai mult, aceste restricții au fost comunicate de autorități joi seară, pentru a intra în vigoare vineri, sâmbătă și duminică, așa cum spune hotărârea CNSU.
Nu s-a întâmplat acest lucru, iar românii au aflat vineri după-amiază, de pe pagina de Facebook a prim-ministrului României, Florin Cîțu, că abia duminică intră în vigoare aceste măsuri, pentru a-i păsui pe operatorii economici, deoarece nu au avut timp să se pregătească. Logic? Da. Dar bifăm încă un deficit de comunicare din partea autorităților.
Mulți oameni care au ieșit în stradă nu purtau mască și nici nu respectau distanțarea fizică. Dar de unde au învățat acest lucru? Păi de la unii politicieni care au ales să facă același lucru. Ministrul Sănătății a fost surprins pe holurile Parlamentului fără mască de protecție. Acesta s-a scuzat într-un mesaj pe Facebook și și-a recunoscut greșeala ulterior. Fostul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, cel care în perioada stării de urgență anunța aproape de miezul nopții câte o ordonanță militară, a fost surprins săptămâna trecută la o terasă din centrul Capitalei, unde nu se respectau măsurile împotriva COVID-19. Nu mai vorbesc de doamna senator, Diana Șoșoacă, cea care fuge de masca de protecție ca dracul de tămâie, și nu spun asta pentru că doamna este o femeie religioasă.
Cam acestea sunt exemplele din societate, dar hai să revenim la proteste.
Luni seară am fost la protestul din Constanța pentru a înțelege scopul acțiunii. Au fost undeva la 300 de persoane. Am stat pe lângă ei circa trei ore, timp în care au mărșăluit pe străzile orașului. Foarte mulți nu purtau mască, nu păstrau distanța fizică, iar jandarmii interveneau doar în momentul în care unele persoane aruncau cu petarde.
Persoanele respective erau identificate și scoase din mulțime. Cum spuneam, am stat mai multe ore pe străzile Constanței, timp în care am putut observa atitudinea celor care protestează. M-am uitat în ochii lor și nu am văzut decât voie bună, inconstiență, nicidecum, durere. Nu am văzut lacrimi în ochi, indignare justificată, frustrare întemeiată. Lucruri pe care le-am văzut în cazul protestelor de la Colectiv sau 10 August, la care am participat.
După tragedia de la Colectiv am ieșit în stradă. Știam că trebuie să o fac, pentru oamenii ăia care au murit arși de vii, pentru corupția sistemică care își arăta colții și pentru o schimbare. Atunci eram mai tânăr, deci ultima cauză era scopul meu de bază. Ce naiv, nu? Cine mai crede în zilele noastre în schimbare? Este doar o utopie, domnule. Mă informam constant din surse oficiale și căutam răspunsuri la întrebări. Unele pe care nu le-am primit nici până acum, după mai bine de cinci ani. Practic, speranțele mele în acest caz s-au stins la fel ca cele 65 de suflete pierdute în urma tragediei.
Am fost la protestele din 10 August, 2018, în Piața Victoriei din Capitală. Ce paradox. Nu a fost o victorie, ci încă o înfrângere a democrației, una care se menține și după aproape trei ani. Am fost gazat, alergat, umilit de către jandarmi. Ochii mei afectați din cauza gazelor lacrimogene spuneau tot. Erau sentimente de ură, amestecate cu neputință. Nu înțelegeam de ce jandarmii recurg la violență, deși în piață se aflau părinți cu copii și oameni în vârstă, care lăcrimau și ei la unison. Fugeau de oamenii deveniți dușmani pe frontul de luptă. Sunt imagini pe care le văd și acum, la câțiva ani distanță. Le voi ține minte toată viața, pentru că m-au marcat. Cei de acum vor pretinde probabil că au făcut același lucru, se vor identifica cu protestele prezentate mai sus și vor revendica titulatura de „eroi”. Că tot veni vorba de eroi. Am înțeles că în fața Prefecturii Constanța s-au pus la un moment dat și cântece specifice Revoluției din 1989. Ei asta se cred. Țin pieptul în față și se luptă cu măsurile luate de autorități, unele controversate într-adevăr, chiar și cu virusul în sine. Asta se întâmplă în zilele în care numărul locurilor de la terapie intensivă a atins un nou record: 1405 de pacienți.
Dar să trecem peste aceste lucruri. Până la urmă, în fata spitalului municipal din Bacău, zeci de oameni mai aveau puțin și intrau peste pacienții COVID, strigând la adresa medicilor cuvinte precum “Hoții”, “Asasinii” și huiduind o ambulanță ce intra în curtea spitalului. Încă un paradox, nu? Adevărații eroi, medicii, care încearcă din răsputeri să salveze viața unor oameni, iar „eroii” de afară, care au venit să salveze situația.
În final, vă las cu mai multe întrebări. Cu ce imagine rămâneți în urma acestor acțiuni? Cine sunt eroii zilelor noastre? Vă regăsiți printre ei? Și una care mă frământă..sunt aceste proteste consecința greșelilor făcute de către autorități?
