Pelerinajul de la peștera Sfântului Andrei, organizat de Arhiepiscopia Tomisului, prin ÎPS Teodosie, nu va avea loc în acest an

 

Tribunalul Constanța a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului, prin care s-a încercat anularea deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, de a interzice pelerinajele religioase pentru persoanele din altă localitate, alta decât în cea care își au domiciliul.

Decizia luată miercuri dimineață, de instanță, poate fi atacată în decurs de cinci zile, însă chiar atunci ar fi 30 noiembrie, iar acțiunea Arhiepiscopiei nu ar avea finalitate în acest sens.Iată ce scrie în Hotărârea Comitetului Județean de Urgență, privind carantinarea municipiului Constanța, aprobată de DSU:

Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare”

Iar la capitolul motive justificate pentru ieșirea din localitate, nu este specificat și pelerinajul religios sau slujbele religioase.


Sursa foto: G4media

Alte articole

21 iun. 2024 2.19 pm

Un tânăr de 29 de ani din Constanța este cercetat de polițiști pentru înșelăciune în formă continuată, după ce a pretins că este femeie pe rețelele de socializare și a convins nouă bărbați…

14 feb. 2025 1.19 pm

Joi, 13 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia,…

17 oct. 2023 12.19 pm

Sătui de praf, zgomot şi de craterele de pe carosabil, mai mulţi locuitori de pe străzile Cuza Vodă şi Ştefan cel Mare vor să dea în judecată Primăria Constanţa căreia îi cer desfiinţarea…

05 feb. 2023 12.53 pm

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină astăzi, 5 februarie, în județul Constanța, pe bulevardul Mamaia, numărul 159. Potrivit primelor informații, o reclamă…

02 mart. 2023 6.27 pm

Călătorii CFR care cumpără bilete online își pot alege locul și vagonul începând cu data de 1 martie, potrivit unui comunicat CFR Călători citat de Rador. Alegerea locului este posibilă pentru…

07 feb. 2025 5.12 pm

Joi, 6 februarie, în jurul orei 10:45, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, Serviciul Monitorizare zone publice și intervenții, au depistat o persoană de…