Birocrația ucide

Pe lângă asta putem adăuga și indiferența unui țări aflate în plină campanie electorală, măturate de tragedii pe bandă rulantă.
Ionuț Anghel, un tânăr de 35 de ani, din Focșani, a murit după trei ani de așteptare, trei ani în care a depins de un transplant de plămâni și de un transfer la o clinică din străinătate. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Ionuț a trebuit să moară încet, dar sigur. El a început să se simtă rău în ultimele zile și a fost internat la un spital din București. Ionuț Anghel putea fi salvat dacă România încheia un acord de transplant cu o altă țară, doar că nu s-a putut. Singurul loc din țară, unde se poate face un transplant de plămâni este Spitalul “Sfânta Maria” din București, însă nu asupra pacienților aflați în stare gravă, așa cum a fost Ionuț.
Ionuț Anghel s-a stins din viață luni, iar cu o zi în urmă a postat un mesaj pe Facebook, unul în care a vorbit și despre tragedia de la Piatra Neamț, dar și despre birocrația cu care s-a luptat el, o boală mult mai grea decât cea pe care a avut-o.
„Ce țară… Trăim într-o țară în care dacă o singură persoană are o boală ce are nevoie de tratament sau transplant (în cazul meu), în afara țării, nu reușește mare lucru… Se lovește de tot ce ține SISTEM MEDICAL ROMÂNESC și de toate prostiile birocratice (care în afară se rezolvă imediat, la noi durează cu săptămânile) și de oamenii din sistem care fug de responsabilitate”, spunea Ionuț Anghel, duminică, pe pagina de Facebook.
Ionuț s-a luptat cu boala, dar și cu sistemul până în ultima zi. Se pare că ambele l-au învins.
„Eu mă lupt pentru fiecare zi și noapte de noapte în speranța că va exista și un “mâine” și am afirmat asta în mai multe rânduri însă “cei de sus” au dat din cap în sens afirmativ că am nevoie de ajutor și cam atât… nimic concret! Când văd ce-mi spun cei care s-au tratat în afară, că acolo se poartă cu ține că și cum ai fi de-al lor… Doar când auzi „ca și cu un OM” de-al lor sau nu, pentru mine nu a mai contat. Deci se pune prețul pe Viață, te ajută, nu te lasă să ajungi în ultima faza ca să-ți mute, mai apoi, un dosar de colo-colo”, afirma tânărul.
“Noi murim pe zi ce trece, dar nimeni nu înțelege asta”
„Am observat cât de operativi au fost în cazul medicului erou care a fost mutat în Belgia. Jos pălăria. Deci se poate că să fim și operativi în timp util… Se poate dacă se vrea! Pentru restul bolnavilor care au nevoie, în cazul meu, de tratamente sau transplant în afară, de ce nu se reușește nimic? De ce nu putem fi mereu la fel de operativi și să punem accent pe VIAȚĂ? E nevoie să „dispărem” ca să punem capăt problemei și să nu mai stresăm pe nimeni? Încet încet, o să rămânem și fără bani de medicamente și terapii și atunci… Dumnezeu cu mila. Sper că cei cu putere de decizie să realizeze că noi murim, la propriu, pe zi ce trece, chiar dacă nimeni nu înțelege asta. De ce e nevoie de astfel de tragedii ca să se tragă mereu câte un semnal de alarmă în acest Sistem? De câte semnale de alarmă e nevoie? Deja începem să le numărăm la două mâini”, mai scria Ionuț Anghel.

Alte articole

10 mai 2021 5.49 pm

  Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat luni, hotărârea prin care a fost actualizată lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat. Iată lista țărilor aici. Persoanele care…

05 aug. 2021 2.34 pm

  Guvernul a aprobat joi, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României, cu încă 30 de zile, începând cu data de 11 august 2021. Horărârea CNSU: Art.1 – Se propune prelungirea…

05 nov. 2021 2.10 pm

  Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat în ședința de vineri, 5 noiembrie 2021, Hotărârea numărul 99 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în unitățile…

15 ian. 2021 10.30 am

  Președintele României, Klaus Iohannis, s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. „Este o procedură simplă,…

08 apr. 2021 2.33 pm

  Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, precizează într-o postare pe Facebook, că în urma întâlnirii cu Secretariatul de Stat pentru culte și reprezentanții cultelor din România, s-a…

10 aug. 2022 2.30 pm

Medicii de familie, prin vocea președintelui Federației Asociațiilor medicilor de familie, îl acuză pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, de o proastă comunicare cu privire la distribuirea…